Jurnale - Creasta Fagarasului

     Pentru tura asta m-am hotarat sa fac o prezentare gen "Bob", chiar daca pozele nu sunt asa de aratoase ca ale lui din diverse motive (un jaf de aparat foto, vreme proasta, Alex nu stie sa faca poze, insert proper excuse here). 
    Am plecat din Bucuresti marti 26.08 doar eu cu Ioana, urmand sa ne intalnim cu Alex in Podu Olt. El a venit direct de la Cluj, drept pentru care a trebuit sa ii facem noi bagajele si sa-i caram rucsacul pana cand am dat de el. Ca sa ajungem acolo cu trenul, am schimbat la Brasov (desi eu as fi preferat sa mergem pe alta ruta...).

In gara la Podu Olt, Alex si Ioana (pe care de acum inainte o sa o numesc "Duracell"):



Inainte sa plecam spre Turnu Rosu a luat foc o sina de cale ferata:  stati asa!  .... sa vina garda! si a venit unu\\\' sa stinga focul, uitati-va la el ce "profesor" e:

De la Podu Olt se marsaluieste pe jos spre Turnu Rosu: "Soldat! Privirea la mine!"



Apus la Manastirea Turnu Rosu, unde am dormit in prima noapte. Calugarii ne-au lasat sa punem cortul langa manastire si ne-au dat si niste pepene.



A doua zi dimineata incepem urcatul... vreme un pic racoroasa, ideala pentru munte...



Urcand spre varful Chica Pietrelor, cel cu care incepe creasta (de la vest la est):



Am dat de niste tauri... Alex si Ioana mi-au zis ca au avut probleme cu ei anul trecut si au insistat sa imi dau jos polarul meu rosu pana am trecut de ei:



Spre Chica Fedelesului (urmatorul varf):



Pentru cei interesati de geologia zonei... un soi de exfoliere/dezagregare aici. In ce priveste natura rocilor... SISTURI, SISTURI si iar SISTURI! cristaline bineinteles



Continuam spre Saua Surului... vremea incepe sa fie cetoasa:



In apropiere de lacul Avrig: lacul e in caldarea din fata noastra, iar ciotul ala din dreapta cred ca e Turnu Lacului:



Lacul Avrig: incercati sa-l gasiti in poza urmatoare...


Poate se vede mai bine aici:



Learning Tae-Kwon-Leep: boot to the head!



Langa lac am gasit un grup de 5 slovaci care vroiau sa campeze acolo... cand am ajuns noi faceau budinca. Am stat un pic de vorba cu ei si am vazut ca aveau acelasi drum ca si noi, dar nu aveau harta... aveau doar o hartie cu cateva randuri scrise despre muntii Fagaras, cica "some stuff from the internet" (inconstienti!). Le-am lasat una din hartile mele mai vechi, in schimb ei m-au servit cu budinca, cu rom, cu palinka si cu un soi de bitter foarte bun, pareau sa aiba o gramada de bautura la ei. Dupa ce am luat cate o gura din fiecare, m-am ametit nitel si cum eram destul de obosit am sugerat sa campam si noi cu slovacii, dar Duracell a insistat sa ajungem la refugiul Scara ca sa nu ramanem in urma cu programul de mers.

Vf. Garbova (si cred ca cel din spate e vf. Scara):



Mergand spre Vf. Scara si refugiul Scara (tinta noastra in prima zi de urcat):



Pana sa ajungem noi la refugiul Scara, s-a facut o ceata sa o tai cu cutitul... venea si seara, nu prea mai era lumina... nu se punea problema sa ratacim drumul, dar cum tot mergeam si nu mai ajungeam odata la refugiul ala ma temeam sa nu fi trecut pe langa el (pentru ca nu e chiar langa traseu, trebuie coborat un pic pana la el). Pana la urma nu am mai avut incotro ca se facuse intuneric de tot, ne-am scos frontalele si am continuat asa. La un moment dat am gasit un indicator ruginit pe care nu se mai deslusea ce scrie dar am presupus ca refugiul trebuie sa fie pe acolo pe undeva: l-am tot cautat, nimic! atunci am inceput sa ne certam, Duracell spunea ca refugiul e in fata si mai avem de mers, Alex era de parere ca am trecut de el si se temea ca daca mergem inainte o sa intram pe Custura Saratii noaptea (ahahahaha!) iar eu incercam sa ii conving ca cea mai buna solutie e sa punem cortu\\\' unde putem si sa campam fara sa mai cautam refugiul. Am mai mers vreo jumatate de ora, am urcat si coborat un varf (nu stiu care), dar Alex a intrat in panica, zicea ca ala a fost Vf. Serbota si ca in fata e Custura (Doamne...). Duracell a sunat un prieten de la Salvamont care ne-a zis sa ne intoarcem la indicator si sa campam acolo, n-am inteles de ce, ca puteam sa campam bine mersi si acolo unde eram, dar fie... hai inca juma de ora inapoi la indicator, cand esti foarte obosit si nu ai apa, o placere sa mergi noaptea pe ceata cu frontala. La indicator am incercat sa coboram nitel de pe creasta ca sa gasim un loc de cort cat de cat drept... asta ne-a mai luat vreo jumatate de ora, dar pana la urma am pus cortul si ne-am culcat. In loc de apa, castraveti si rosii!

Dimineata cand sa ies din cort, m-a apucat ameteala... noi seara pusesem cortul pe marginea unei rape. Vedere din cort:



Pana sa strangem noi cortul si s-o intindem, au trecut slovacii pe langa noi. Dupa vreo 45 de minute de mers am gasit si mult-cautatul refugiu Scara. Era la vreo 10 minute de mers de punctul unde ajunsesem noi seara, iar pe traseu exista si un alt indicator pe care scrie explicit ca e refugiul acolo... asadar daca mai are cineva probleme cu el, luati aminte: mergeti pana dati de indicator, si de acolo mai coborati un pic spre dreapta si aia e. Ziua se vede foarte bine, noaptea sau pe ceata e mai greu. La refugiu i-am gasit pe slovaci care faceau o pauza de palinka si am facut si noi plinul cu apa: e un izvor la vreo 5 minute de coborat de la refugiu (de altfel scrie si pe refugiu - WATER, 5 MINUTES).

Urcand spre varful Serbota, care strajuieste Custura:



Chestiile alea mici albe sunt oite:



Dupa Vf. Serbota a urmat Custura Saratii, una dintre cele mai dificile dar si spectaculoase portiuni de creasta, inainte de urcusul spre varful Negoiu. Am trecut de ea fara mari probleme, dar cu cateva momente comice: eu m-am oprit chiar pe custura pentru a-mi satisface niste cerinte... hmm... foarte putin poetice (Alex zice ca de frica), iar pe la jumatatea custurii, incredibil! slovacii se oprisera si faceau ceai la primus. Cand am ajuns la ei cica: "do you want some tea?" Oamenii astia nu sanatosi la cap! In afara de asta, m-am ales cu o contuzie si ditamai hematomul la piciorul drept care m-a chinuit tot restul turei.







Mie Custura Saratii imi aduce aminte de spinarea unui dinozaur (un stegozaur sau ceva de genul asta):







Vedere de pe Custura:



Slovacii pe Custura:



Varful Serbota vazut dupa ce am trecut de Custura Saratii:



Inainte de asaltul final asupra varfului Negoiu:



Pe varful Negoiu, 2535 m, al doilea ca inaltime din Romania. Pe ultimii metri eu am ramas in urma si am urcat foarte greu... sus am gasit o gramada de oameni veniti de pe toate traseele care duc pe Negoiu. Printre ei si slovacii dintre care unul ma astepta cu sticla de palinka: "Come on, Hatti! You can do it! Look, it\\\'s waiting for you!". Am luat o gura zdravana si fiind foarte obosit de la urcat, putin a lipsit sa nu vomit pe acolo.



De pe Negoiu, se poate cobori la refugiul (si lacul) Caltun prin Strunga Doamnei sau prin Strunga Dracului... ghiciti pe care din ele am luat-o noi.



... prin Strunga Dracului. Aici Duracell s-a dus tare in fata, ea se descurca foarte bine la catarat sau rapel. Dupa ea veneam eu si Alex, si dupa aia slovacii. La un moment dat s-au cam plictisit ca noi coboram prea incet si ei trebuiau sa astepte sa eliberam noi lantul, au scos inevitabila sticla de palinka si-au inceput sa bea pe strunga:))







Lacul Caltun vazut din Strunga Dracului:



Lacul si refugiul Caltun. Aici se spune ca ar fi polul instabilitatii atmosferice din Romania.



Noi am fi vrut sa ajungem la Balea, dar cum eram foarte obositi (mai putin Duracell) a trebuit sa ne multumim sa dormim la refugiul Caltun cu slovacii. Cu ocazia asta am descoperit de ce merg ei asa de bine pe munte: cara cu ei foarte putina mancare sau deloc (noi nu i-am vazut mancand decat niste supe si budinca) si in schimb au rucsacii plini cu bautura de toate felurile... functioneaza ca niste motoare pe benzina, ce mai.  Dupa ce au iesit din Strunga, ne-au  ajuns si ne-au depasit  rapid pe mine si pe Alex si cand am ajuns noi la refugiu, se si pusesera pe baut zdravan. Eu era sa cedez iarasi pe ultimii metri inainte de refugiu, dar... "Come on Hatti! Here, take a drink! This will put hair on your chest!"

Polul instabilitatii atmosferice? mai degraba, polul instabilitatii psihice...

La refugiu am mai gasit inca un slovac (cred ca se pregatesc de invazie!), nu i-am retinut numele dar ii cunostea pe Ilinca si pe Udubasa de la noi de la facultate, o tipa din polonia, si niste romanasi veniti de la Sibiu pe alt traseu. Mai era un grup de nemti pe care i-am vazut pe Negoiu, ei au coborat pe Strunga Doamnei si au ajuns un pic dupa noi; n-au mai incaput in refugiu si au campat langa el, pe malul lacului. Inainte de culcare (mai bine zis, inainte de petrecere) am luat apa din lac si am facut niste supe si o gramada de ceai, la primus. Am incercat sa mancam cat mai mult din ce am carat cu noi ca sa usuram rucsacii, iar o parte din mancare am lasat-o in refugiu (juma de kg de telemea, vreo 3 batoane de branza topita si niste ceapa).
Dimineata era vorba sa plecam devreme ca sa recuperam (noi cica trebuia sa fi dormit la Balea), dar dupa ce am petrecut seara cu slovacii astia alcoolici, e greu sa arati "fresh":



Lacul Caltun, inainte de plecarea de la refugiu. Slovacii au plecat inaintea noastra de data asta, si de atunci nu i-am mai vazut. Inainte sa plece, i-am intrebat pana unde vor sa faca creasta, si au zis: "TO THE FINISH!" Probabil ca se refereau la "finish of palinka". Ulterior am aflat de la cineva ca au coborat pe Valea Sambetei. Am schimbat adrese de email si astept poze si de la ei.



Din nou sus... urcand spre Vf. Laitel. Alert! incoming ceatza from 9 o\\\'clock!

Aici cred ca se vedea lacul Caltun ramas undeva in spatele nostru... si o gramada de ceata care venea din stanga (cealalta stanga):



Spre Balea... aici am trecut peste niste varfuri dar nu mai stiu care este care (Vf. Laitel, Vf. Laita, Vf. Paltinului etc.):



Un cutzu care nu stiu de unde a aparut:



Dupa ce am dat coltul pe langa stanca aia, un alt cutzu... "un pic" mai mare: stati asa! sa vina garda!



Uite si ce pazeau ei de fapt:



Undeva inainte de Balea:





In sfarsit, se vede Balea! Am stat un pic sa ne ciondanim daca sa coboram sau nu, noi vroiam sa ajungem in refugiul Portita Vistei, ceea ce era foarte greu sau imposibil daca ne opream la Balea; pana la urma, am hotarat sa coboram totusi la cabana sa mancam, si in loc de Vistea, sa incercam sa ajungem seara la Podragu, un plan mult mai realist. La coborare am facut cam 30 de minute.



Transfagarasanul:





La Balea era ceva animatie:



La cabana am intrat cu rucsacii in restaurant si i-am inghesuit langa un perete. Nici unul dintre noi nu mai avea baterie la mobil, dar Alex si Ioana aveau si incarcatoarele la ei si si-au pus telefoanele la incarcat, au gasit 2 prize prin restaurant. Eu nu imi luasem incarcatorul, si am mai facut o greseala: am tinut telefonul deschis tot timpul in primele zile, si din cauza frigului bateria s-a dus foarte repede (o zi). Recomand ca pentru ture mai lungi si pe vreme rece sa tineti telefonul inchis (oricum probabil nu o sa aveti mereu semnal) si sa-l deschideti numai ca sa dati telefoane scurte gen "sunt ok" dupa care il inchideti la loc.

La Balea se mananca foarte bine: eu si Alex am luat ciorba de burta si ficatei cu piure de cartofi. Cred ca se merita banii, portiile sunt foarte consistente, asa de mari incat Alex a terminat cu greu, eu am preferat sa las mancare in farfurie (ma gandeam ca mai avem o gramada de mers in ziua aia si nu vroiam sa ma incarc prea mult), iar Ioana si-a comandat un peste cu mamaliga care era asa de mare incat nu avea nici o sansa sa il termine nici in conditii normale de foame si presiune. Am mai luat si niste cappy, din nefericire nu aveau in cutii de carton la 1 L ca as fi vrut sa luam cu noi pe post de energizant. Eu am mai baut si o bere fara alcool.

Inainte de plecare am trecut pe la Salvamont - vroiam sa vad daca nu pot face rost de niste Ben-Gay ca sa imi repar piciorul. Nu aveau:( Asta e... inapoi la drum, pe banda rosie si cu Ioane inainte!

Lacul Capra (2330 m):



Langa lac se afla un monument in amintirea a 4 alpinisti luati de avalansa:



Spre Portita Arpasului:



La "Fereastra Zmeilor":



Genul asta de petice de zapada sunt un pic periculoase. In realitate panta e mult mai mare decat pare in poza, si fara coltari poti aluneca destul de usor. Daca nu pot fi ocolite, cel care merge in fata trebuie sa fie atent si sa faca niste "scarite" cu bocancul (asa am facut noi):



Spre cabana Podragu... iar vine ceata:


De aici sunt mai multe variante pana la cabana Podragu. Daca e vreme buna e de preferat varianta pe creasta (prin portiunea numita "La trei pasi de moarte" - unde se cere un minimum de atentie). Noi am ales varianta ocolitoare, prin caldari, pe banda albastra, pentru ca fiecare din noi mai facuse inainte varianta pe creasta, si in afara de asta, ma gandeam ca daca ne prinde intunericul sau vremea proasta inainte sa ajungem la cabana, putem sa campam oriunde in caldari in deplina siguranta. S-a dovedit o idee foarte proasta. Drumul nu e nici de interes (parerea mea!) si presupune un efort echivalent (ba chiar urci si cobori parca mai mult ca pe creasta prin caldarile alea nenorocite, 3 la numar). In afara de asta, traseul este prost marcat, si pe ceata ne-am ratacit de doua ori si am pierdut o gramada de timp pana sa regasim marcajul.

Drumul asta pe ceata prin caldari mi-a adus aminte de un film, "The Blair Witch Project":



Lacul Podragel (cred ca era in ultima caldare):



Dupa ultima caldare, eu eram cam terminat fizic si psihic si ma durea si piciorul rau. Alex a facut pariu cu Duracell pe un Snickers ca apare cabana. Oroare! in loc de cabana, ne-a aparut in fata "mastodontul" din poza de mai jos, de am crezut initial ca e creasta principala. Prima mea reactie a fost "Eu nu ma urc pe asta!". Dar evident, trebuia urcat... si repede pana sa nu ne prinda ceata si intunericul.



Cu ultimele puteri, si cu ceata dupa mine:



Aici imi aduc aminte ca Alex si Duracell erau undeva in fata, eu m-am oprit ca nu mai puteam si ei strigau la mine sa continui ca era ceata chiar in spatele meu. In ceata si pe intuneric, e greu de gasit marcajul chiar si cu frontala.

Ceata e tot mai aproape:



... ce naiba face Hatti de nu mai vine?



Uite-l, el e!



Dupa ce am ajuns si eu sus si ne-am regrupat, am facut o constatare extrem de inteligenta, si anume ca era ceata si pe partea cealalta, pe unde trebuia sa coboram noi pana la cabana. De ce ne-om mai fi chinuit? Da-i bataie cu frontalele, cate 5 minute de cautat fiecare marcaj!  la un moment dat am vazut niste lumini in fata, dar care se miscau... ce naiba, vine cabana spre noi? pana la urma ne-am lamurit, era un grup de turisti care coborau din saua Podragu si la fel ca noi cautau marcajul cu frontalele. Unde-s multi puterea creste... pana la urma am gasit marcajul, si dupa vreo 20 de minute am ajuns si la cabana, seara tarziu. Cam scumpa Podragu... cazare la prici, 300.000/persoana. Macar am baut un vin fiert inainte de culcare.

Dimineata, alte probleme... se strica vremea. Ceata, ploaie, toate cele. D-na Corina (cabaniera) spunea ca se poate sa si ninga, ca doar e august, nu? Dar trebuie ceva mai mult de atat ca sa opreasca 3 oameni hotarati, cu credinta in D-zeu si Ioane. Prin urmare, gata de drum!



Astia doi zici ca vor sa faca scufundari:



Drumul spre Vf. Vistea-Moldoveanu e foarte frumos, dar noi n-am vazut nimic din cauza vremii... tot drumul pana la urcusul de dinaintea varfului Vistea Mare se poate rezuma prin poza urmatoare:



De nins nu a nins, dar ploaia ne-a chinuit rau. Dar... fix cand sa incepem sa urcam pe Vistea, s-a dat un pic ceata la o parte si am putut face ceva poze. Varful Vistea Mare (2527 m) e in stanga. Varful Moldoveanu e in dreapta si e mai inalt, desi in poza nu pare: 2544 m.



Vedere in timp ce dadeam asaltul final asupra lui Vistea:



Pe varful Vistea Mare, batea vantul mai-mai sa ne zboare jos:



Aici am lasat rucsacii jos, i-am legat cu o cordelina chiar jurul indicatorului din poza, si ne-am dus sa dam o fuga si pe Moldoveanu. Se face cam 15 minute (si tot atata la intors) si e un pic de catarat. Pe portiunea asta ne-am intalnit cu un tip de la noi de la facultate, nu stiu cum il cheama, cred ca a terminat adica nu mai e student si care a fost cu noi in Dobrogea... poate isi mai aduce careva aminte cum il cheama ca eu am uitat sa-l intreb (in schimb el m-a recunoscut).

Pe varful Moldoveanu, 2544 m - cel mai inalt din Romania. Sunt o gramada de cruci, steaguri si inscriptii pe aici.



Alex si-a lasat cartea de vizita:



Rooooock!!! Inca mai am par, ce naiba...



"Pe acest varf a trecut batal-ionul 528 Cercetare Braila, in zilele de 17 iulie 2002 si 07 august 2003, parcurgand astfel toata creasta Muntilor Fagaras intre Valea Oltului si Piatra Craiului..." -- Evanghelioane



"Opreste Doamne clipa..." (mie mi se facuse frig rau si ma gandeam "Opreste Doamne ploaia..."):



Bine te-am regasit, Moldovene!



De aici lipsesc pozele pana la refugiul din Curmatura Zirnei. Mai rau e ca a lipsit si apa, speram sa gasim langa refugiu. Am mers foarte bine pe portiunea asta, sincer nu credeam sa ajungem la Zarna, dar am ajuns... bineinteles seara tarziu, pe la 10 jumate, dupa ce am mers aproape doua ore pe intuneric cu frontalele... ocazie cu care mi-am trecut in cort doua recuperari de marcaj importante. La un moment dat pierdusem speranta sa-l mai gasim, orbecaiam toti 3 printr-o rapa plina de pietroaie, Alex mergea in fata (ca avea frontala mai puternica) cu ochelarii pe nas si mormaia ca un automat: "Marcaj.... marcaj.... marcaj... refugiu...." Ceee? dar era chiar refugiul... s-a construit unul nou se pare de cand n-am mai fost eu pe acolo. Mai ciudat e ca din refugiu se vedea lumina si se auzea muzica... cand am tras de usa s-a auzit: "stai asa ca deschid eu!". S-a deschis usa si am dat peste doi tipi foarte simpatici, de la un club montan, unul malac dar foarte de treaba si celalalt ochelarist si filosof (gen Alex). Ne-au dat o sticla de 2 L de apa sa facem ceai si ne-au zis si unde mai gasim apa. I-am intrebat incotro se duc si ne-au spus ca sunt acolo sa caute un rus, care cica s-a ratacit pe acolo printr-o vale si nu mai vroia sa iasa din cort de cateva zile, ei au auzit povestea asta de la ciobani (care sunt peste tot si stiu tot) si aveau de gand sa se duca sa il caute a doua zi. Dupa ceai, surpriza... a scos Ioana din rucsac o sticla de 0, 5 de palinka, ghici de la cine o avea! si s-a incins treaba, am stat la discutii despre nemurirea sufletului pana tarziu.

Dimineata ne-am sculat pe la 10... o vreme superba, de parca muntele vroia sa ne mai tina pe acolo. Ne-am dus sa luam apa pentru noi plus cei 2 L imprumutati seara trecuta de la cei doi. Langa refugiu e o balta, dar apa de acolo e murdara si nu cred ca e potabila... cel mai bine se poate lua apa trecand de peste dambul asta din fata refugiului (vezi poza de mai jos). Se face cam 15 minute pana la apa... eu am facut mai mult pentru ca sunt o gramada de afine pe acolo.



Refugiul din Curmatura Zirnei (cel nou):



Am plecat de la refugiu pe la vreo 12... cei doi au ramas sa-l caute pe rus. Aceasta ultima portiune de creasta, pana la Vf. Comisul via refugiul Berevoescu, este destul de lejera si ne gandeam ca putem ajunge seara la Plaiul Foii sau macar la Rudarita. Vremea se mentine superba:





Refugiul Zirna (aici in poza cred ca se vede refugiul cel vechi, punctul ala alb din centru) iar in stanga prin crapatura aceea mai pronuntata trece paraul din care se poate lua apa. Apa din baltile alea care se vad nu e buna.



Ultima portiune din creasta si coborarea (nu mai stiu exact pe unde eram):

Aici Alex s-a oprit sa faca poze cu rudele lui...



Putin dupa asta ne-a taiat calea grosul turmei... erau asa de multe ca atunci cand au luat-o in jos se auzea de ziceai ca vin bizonii:



Ioana a fost de parere ca nu are rost sa incercam sa trecem printre ele... asa ca am luat-o in sus, incercand sa ocolim... si acolo, uite peste cine am dat:



Cutzu, cutzu... noroc ca era si ciobanu\\\' pe acolo...



Lacul Pecineagu (se vede un pic si barajul):



Uite cat au defrisat ratatii astia pe aici:

In departare se vad Muntii Piatra Craiului... la revedere Fagaras! bun gasit Crai! (sau in varianta geologica: bye-bye metamorfice, de acuma calcar pe paine!)



A urmat o coborare prin padure pe valea Lerescu pana la drumul forestier care duce spre Rudarita. Inainte se intram in padure, Ioana a zis ca vrea neaparat sa stie ce facem daca vine ursul, altfel ea nu intra in padure. Era ingrijorata pentru ca auzise ca o parte din ursii aia periculosi din Bucegi au fost adusi in Crai si Fagaras. Am stat si ne-am gandit ce avem la noi... betele de la cort, un cutit, cordelina, niste bricege... pana la urma am ajuns la concluzia ca nu are rost sa-l infruntam corp la corp si ar fi de preferat sa-l tinem la distanta, dar cum?? pana la urma, tot inginerul de mine a venit cu salvarea: deodorantul meu Denim Black + bricheta lui Alex, si a rezultat o flama lunga de un metru! Nu stiu ce efect ar fi avut contra urs, ca n-am vazut nici unul... dar Ioana a insistat sa coboram cu deodorantul si bricheta in mana pana la drumul forestier.

Am ajuns la drumul forestier exact cand se insera, si fara sa fi folosit "aruncatorul de flacari". Pana la Rudarita s-a facut intuneric si ne-am gandit sa campam acolo... dar la cantonul silvic am dat peste un tip beat crita cu care nu te puteai intelege, si am hotarat sa mergem pe drumul forestier inca 10 km pana in Plaiul Foii la cabana. Ei bine, drumul asta forestier, numai cu pietroaie pe jos, a scos untul din noi, ne-a terminat de tot, ce mai... dupa nici jumatate din drum, eu abia mai puteam merge, si... incredibil, a cedat si Duracell! numai Alex era intr-o forma de zile mari. La un moment dat am incercat sa ne tinem toti 3 de mana, dar foarte repede ne-am dat seama ca Alex nu poate sa traga la remorca 2 oameni si am continuat pe cont propriu... dar eu cu Ioana ne opream din 10 in 10 m si stateam cu mainile pe genunchi ca sa ne odihnim, ceea ce l-a amuzat teribil pe Alex: "Ce faceti mai, va credeti la schi?"

"Schiorii!"



Ajungem in sfarsit la Plaiul Foii... am gasit cabana deschisa si am luat o camera de 4 locuri, singura libera, care a costat 900.000 (adica 300.000/persoana, la fel ca la Podragu la prici, dar aici avem toaleta, dus cu apa calda... inapoi la la civilizatie!)

Ultima zi, dimineata... iar un cutzu, dar fara oi si cioban de data asta:



Craiul vazut de la cabana Plaiul Foii... tentant nu? ce-ar fi sa-i facem si pe astia, asa rapid?...



... poate altadata. Acum, sa vie berea!



Pe cai, voinicii mei!... sau daca nu, pe curand!

Hattifnatt