Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Calendarul Alpinet - evenimente montane

Bookmark and Share

Duminică, 28 Feb 2010

Exportă evenimentul în format vCalendarLira A.T.E.T. Verde - 26-28 februarie
(26.2.2010 - 28.2.2010)

Invitatie
Etapa a I-a C.N.C.T.E.- Campionatul Cluburilor de Turism şi Ecologie – Ediţia a 2-a
Lira „Prima Liră” – A.T.E.T. Verde Galaţi – 26-28 februarie 2010

Dragii noştri,
A.T.E.T. Verde Galaţi vă invită cu emoţia începătorului la prima ediţie a lirei noastre intitulată „Prima Liră”. Nu vă promitem cai verzi pe pereţi, dar nici disconfortul de a vedea stele verzi în urma actelor noastre stângace de proaspăt-iniţiaţi în ale găzduirii. Aşadar, undeva pe lângă Castelul Bran, în perioada 26-28 februarie 2010, aşteptăm donaţii de sânge verde şi spirite ce nu şi-au risipit tinereţea.
Cu prietenie,
Verzii

PROGRAMUL LIREI

Vineri, 26 februarie 2010
12:00 – până la ultimul sosit –Primirea participanţilor
22:30 – 23:00 – Şedinţă tehnică
23:15 – 01:00 – Prezentări slide – show
01:00 – Seară de Karaoke

Sâmbătă, 27 februarie 2010
10:00 – 12:00 – Afişarea lucrărilor de grafică, fotografie, afiş ecologic, caricatură 12:00 - 16:00 – Program liber
16:00 – 18:00 – Concurs Surpriză – moderator Comănel
17.30 – Afişarea rezultatelor lucrărilor de grafică, fotografie, afiş ecologic, caricatură şi slide-show
17:30 – 18:00 – Depunerea contestaţiilor
18:00 – 20:00 – Rezolvarea contestaţiilor
18:00 – 21:30 – Sugerăm pregătirea probei culturale
22:00 – 02:00 – Proba culturală
02:00 – dimineaţă – seară folk „by Jenică & Comănel”

Duminică, 28 februarie 2010
08:00 – Afişarea rezultatelor finale
08:00 – 09:30 – Depunerea şi rezolvarea contestaţiilor pentru cultural
10:00-11:30 – Festivitatea de premiere (cu pupături şi poze) 12:00 – Predarea camerelor şi defluirea participanţilor

REGULAMENT CONCURS
Concursul este deschis tuturor cluburilor şi asociaţiilor de turism sportiv din ţară, afiliate sau nu Federaţiei Române de Turism şi Ecologie şi va cuprinde următoarele probe:

Fotografie - 6 fotografii color, mărimea maximă 1200 cmp. Setul de 6 fotografii va putea fi prezentat numai la două etape.

Grafică - 3 lucrări mărimea A4. Lucrările vor fi prezentate o singură dată.

Caricatură - 3 lucrări mărimea A4 . Lucrările vor fi prezentate o singură dată.

Afiş ecologic - o lucrare mărimea min. A3 și max. A2 sau machetă tridimensională. Lucrarea va fi prezentată o singură dată.
Nerespectarea dimensiunii lucrărilor se va depuncta cu 5% din punctajul obţinut la proba respectivă. Nu se permite afişarea mai multor lucrări decât o cere organizatorul. Pe panou nu se va afişa sigla sau numele clubului care expune lucrările. Nerespectarea regulii privind numărul de lucrări atrage după sine anularea punctajului la proba respectivă. Nerespectarea regulii privind neafişarea siglei sau a numelui clubului atrage dupa sine anularea punctajelor aferente exponatelor afişate.

Slideshow - minim 30 de fotografii pe fond muzical, a cărui durată să fie de maxim 5 minute. Prezentările să fie .ppt, .pps sau .exe compatibile Office XP, Office 2007.

Proba Culturală - 25 minute (+ 2 min) - 25 puncte S.P.P. La această probă vor participa cel puţin 2 membri din acelaşi club. Cel puţin două din cântecele prezentate trebuie să fie compoziţie proprie. Ordinea intrării în concurs va fi stabilită prin tragere la sorţi în timpul probei.

Probele prezentate mai sus vor conta în clasamentul FRTE.

MENŢIUNI SPECIALE

Proba Slide-show
Rugăm cluburile să aducă prezentările doar pe memory stick-uri USB şi să aibă şi o variantă de rezervă. De asemenea, pentru a evita problemele tehnice, vom reveni cu detaliile asupra rezoluţiei optime a prezentărilor.

Proba culturală
1) Fiecare club participant la proba culturală va înmâna juriului în momentul intrării în cultural o variantă scrisă a poeziei ce va fi recitată.
2) Scenetele de umor vor trebui să conţină 5 replici impuse de către clubul organizator, care se vor anunţa la şedinţa tehnică.
3) Se va pune la dispoziţie un acordor cromatic pentru a evita intrarea în proba culturală cu chitara dezacordată.
4) Ca probă specială în cadrul probei culturale, cluburile participante doritoare vor trebui să recite o poezie impusă (afişată mai jos). La această probă se permite recitarea cu foaia în faţă.

De ce-ai plecat?
Ion Minulescu

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ai fi - femeie sau bărbat-
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n lanţ şi te sugrumă
şi-apoi te-arunca-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te-napoi!...
Fă-ţi cruce,
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!..

Acces hotel
Hotelul este situat în centrul staţiunii Bran, la 300 de metri de Castelul Bran, pe strada G-ral Moşoiu nr.4 (DN73, km 109). Hotelul deţine parcare proprie. Pentru cei care nu dispun de autoturism personal, recomandăm venirea cu trenul/autobuzul până în Braşov, iar de aici se poate ajunge în Bran cu microbuzul în direcţia Moeciu de Jos. Programul de circulare a microbuzelor Brasov – Moeciu de Jos este după cum urmează:
Braşov (Autogara 2) - Moeciu de Jos:
7.00, 8.00, 8.30, 9.00, 10.00, 11.00, 11.30, 12.00, 12.30, 13.00, 13.30, 14.00, 14.30, 15.00, 15.30, 16.00, 16.30, 17.00, 18.00, 18.30, 19.00, 20.00, 21.00, 23.30.
Costul unei calatorii este de 4 Ron/persoană.

Cazarea
Cazarea participanţilor se va face în Hotelul „Hanul Bran”. Costul de persoană pe două nopţi este de 80 de Ron. Hanul Bran dispune de 46 camere respectând următoarea structură: 3 camere de 4 locuri (2 locuri în pat matrimonial, 2 locuri pe canapea extensibilă), 33 de camere cu pat matrimonial, 10 camere cu 2 paturi separate. Cazarea se va asigura în limita locurilor disponibile, în ordinea confirmărilor. Datorită condiţiilor deosebite oferite de locaţie, conducerea hotelului nu permite cazarea mai multor persoane decât locurile disponibile.
Confirmarea participării, inclusiv a numărului de persoane din partea fiecărui club, se va face telefonic între 1 şi 10 februarie.
Tel: 0746 070 588 sau 0724 859 853, persoană de contact: Alexandra Blanaru
Este necesară plata unui avans de 50% din valoarea cazării (adică 40 RON persoană/2 nopţi). Banii se vor depune în contul RO82RNCB0318081098820001, Banca BCR, titular: Alina Dinovici, în perioada 10-15 februarie 2010. Confirmarea plăţii se va face telefonic către Alina la numarul de telefon: 0744 873 627. Restul de 50% se vor plăti în momentul cazării, tot către Alina.

PARTICIPAREA SE FACE PE PROPRIE RĂSPUNDERE!



Înscris de:
Vizualizări: 2241, Ultima actualizare: Joi, 4 Feb 2010
 

Responsabilitatea pentru forma, conţinutul şi desfăşurarea evenimentelor aparţine strict organizatorilor.



Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii