Liste Alpinet - alpinet2k

Initial meditasem asupra unui traseu poetic, vilcelul numit de mine Mignon,
in Bucsoiul. Colegul era bintuit insa de ceva prin Costila. Pentru a
progresa la arta compromisului, am propus in zona Vilcelul Poienitei
pina sus, apoi, din strunga asa-zisa a Magarului, un uluc pietros pina sub
Coltul Galbenelelor, pe fata estica a acestuia, mai exact.

Chef de treaba mai mult de o gramada, pe amindoi, un rucsac cit de cit
onorabil parindu-mi-se juma de chintal. Pe undeva amicul se plinge de ceva
jena la genunchiul beteag, si ma descopar deloc imun la o dezertare pentru
zacut pe undeva ori coborit saritorile de jos ale Malinului cu sfoara.
Colegul se redreseaza insa curind (Sagetator care se respecta), ba chiar,
ciulind urechile la o descriere sumara a zonei, propune sa urcam pe vilcelul
Santinelei. Desi locul imi era necunoscut vara (il calcasem doar iarna, acum
vreo 10 ani, ramasesem cu un gust salciu asupra locurilor), am acceptat
propunerea. Decizia fuse influentata pozitiv nu doar de amintita tura de
iarna pe vilcel cu obstacolele astupate, cit de amintirea ca pasnice a
portiunii finale, batuta cind am iesit intr-o toamna din Vilcelul Poienitei
(dar extrapolarea se va dovedi inselatoare). Totodata eram curios cum arata
acel fir al Vilcelului Santinelei care, cu un obstacol urit si pereti drepti
deasupra confluentei, se duce trufas pina aproape de creasta estica a
coltului Galbenele.

Recunosc din start ca a iesit o tura de cam rahat. Sperind sa nu descurajez
totusi oamenii amatori de senzatii tari, amintesc in context o vorba a unui
confrate farmacist si cu barba, care legat de o traversare in Caraiman,
spunea: "Barbate, asta e o chestie sa o faci o data in viata!". Cam asa mi-e
astazi calificativul pentru drumul urmat finalmente ieri.

Firul vilcelului umbla, imediat deasupra potecii BusteniMunticel-Poiana
Costilei (apropo, e la 25-50 metri de extremitatea sudica a acesteia din
urma) o vreme slab conturat, dar isi scoate pirleala curind. Luind-o pe un
mal, pentru a evita balaureala din talveg, ne-am trezit nu departe la
cucurigu si doar cu un rapel am revenit in fir. Aici am intilnit zone de
urzici, imposibil de evitat. Fiind miez de vara, subsemnatul fu la pantaloni
scurti, dar a dat sa exploateze situatie, amintindu-si de pretinsul efect al
urzicaturilor in vindecarea reumatismului. Beleaua vegetala cu pricina tinu
multa vreme, iar unde absenta lasa locul unor apropiate rude botanice.

Ceva praguri, ce nu-s floare la ureche eternului neantrenat, dupa care vine
o tzatza cu grota. Ne uitam prin jur, dar mai ales prin preajma nu este de
ocol. Asa ca ne folosim de un piton si putem trece imediat in stinga
bolovanului. Cum anticipam, legatura cu malul sting (cum urci) este posibila
din cind in cind, pe cind opusul este mai stincos, mai neprimitor.
Constatarea mea are in vedere existenta (reperata cu ocazia observatiilor de
la distanta anterioare) pe stinga a unui nesfirsit versant cu jnepeni, in
vreme ce opusul tine de semeata si implicit inabordabila pentru rute
elementare a Santinelei Vaii Cerbului.

Urzicile nu prea contenesc. Avansam totusi, pe o vreme frumoasa, si fara sa
ne bata soarele de Cuptor in cap. Hopa un bolovan de neam-prost. Intrucit
locurile de deasupra ei par compacte, nici nu ma obosesc sa caut vreo
fereastra. Ca ocol, mirosim doua hornuri prin stinga, dar vizibil
capacuite cu iarba. Cercetarile la fata locului, necesitind timp cit si
caderi de pamint in cap si ghete, ne lamuresc ca nu ne-am inselat. Singurul
avantaj este ca din locurile atinse miros o alta varianta, printre arbusti,
pe unde saltam dupa un timp, cu limba scoasa, la locuri mai oneste. Sint
chiar foarte frumoase, cu o mare grota, cu 2-3 padini ce duc la creasta
(nici gind de ea, stiind-o plina ochi cu jnepeni!), dar si o seuta pe unde
parea sa razbeasca de jos un hatas onest. Apucam dupa un timp sa revenim in
vale. Urzicile s-au rarit, fara a disparea insa.

Dupa un timp valea se deschide nitel, si se vede o saritoare. Ochiul cit de
cit experimentat miroase ca punctul nu-i asa urit si da bice intr-acolo,
fara sa mai cerceteze macar vizual imprejurimile, mai exact scocul ce
coboara din dreapta, din acea coama ce leaga Santinela de Virful Magarului
(la nord de aceasta se afla partea finala a Vilcelului Poienitei).
Saritoarea ne dezvaluie doi bolovani incastrati, dincolo de care ramonam un
pic apoi depasim o mica treapta inclinata, pina la iarba comoda. Cam de
pe-aici incepe sa se vada strunga de obirsie a vai, atita doar ca pare
destul de departe pentru doi insi nu chiar energici azi.

Pe dreapta noastra se vede pieptul Santinelei, cit si cele doua strungi ce-o
strajuiesc la vest. Din punctul atins, un nou bolovan ticalos ne atine
calea. Identificam doua posibilitati, dintre care colegul alege o traversare
la stinga, cu doua puncte delicate. Mai ales la al doilea creeaza emotii
privitorului de la distanta, inclusiv prin refuzul de a batea un piton de
asigurare (nu cazi de multe ori prost in sportul nostru, al vaiarilor...).
Iese la liman, trage rucsacii, dupa care ma aduce si pe mine, dar pe o
varianta mai de jos, mai putin supusa eventualei pendulari. O luam pe
acel mal, cu gindul de a reveni cit mai iute in talveg, intrucit stiam ca se
apropie confluenta cu vilcelul cel semetit spre Colt, unde banuitii pereti
stincosi in partea lui de jos riscau sa faca revenirea imposibila.

La o prima platforma ce pare sa plece spre vale, nu am depasit inca zona
saritorii, iar mai sus se vede ceva verde, dar nu putem reintra. Nu optam
totusi pentru un rapel, asa ca vom patrunde cu incetul in continuare intr-un
vis urit. Suim printre arbusti si primii jnepeni si curind devine clar ca nu
mai putem atinge firul principal. Nu vedem concret asta, dar am dobindit cu
anii suficient fler pentru a mirosi de departe o creasta inclinata, iar
dincolo de aceasta un perete - exact cum vazusem cindva de departe ca exista
in acele locuri. Situatia incurca de doua ori: una ca nu mai puteam atinge
doritul uluc dintre Strunga Magarului si subColt. Asta era
varianta-placuta-pe-care-o-pierdusem, in vreme ce ni se pogorise in brate
varianta proasta-de-tot: urcusul nesfirsit si cu soarele in cap prin
jnepenii ce se preling de sub Coltul Galbenele pina spre padure.

Pina una alta nici nu iesisem pe acea fata, fiind inca pe flancul tributar
Vilcelului Santinelei. Terenul se salbaticeste aici, ca panta si
desime a jnepenilor. Am incercat sa tin cit mai aproape de creasta
Semetului, in care am iesit intr-un tirziu, pentru a constata vijul de
dedesubt. De acum, s-a mers din nasol in nasol. Mai intii, am masurat cit
mai e de mers. Vazandu-ne cam la nivel cu fruntea Santinelei, am socotit
intre ai ei aprox. 1800 m si platforma de sub Colt Galbenele cam 350 metri
de balaurit. La necheful nostru, asta ne mai lipsea, vorba bancului. Am
fortat totusi, incurajati ca la nivelul nostru creasta s-a dovedit
accesibila, chiar ajutindu-ne uneori de jnepeni pe deasupra rupturii dinspre
Semet. Mai incolo un piept vertical a zis insa "Stop!". Cum un asemenea
accident geologic lasa indeobste spre vale un briu (vezi creasta
Coltilor-Hornului), am fost gata sa ma bucur, dar fu o exceptie de la
regula... Ne-a fost permisa doar o privire spre vilcel, taman in locul unei
saritori din aceeasi gama neam-prost - parea sa se evite mult prin dreapta,
asta pentru cine ar fi razbit in prealabil pe v. Santinelei si peste prima
saritoare a afluentului. Fu locul unde ne apuca nostalgia dupa acel scoc
plecat din VS spre nord, ce din departare pare duca in briul ce duce sub
creasta spre strunga Magarului, dar erau ginduri de naufragiat: n-am banuit
la vremea-i ca poate fi util, dupa cum garantii de un acces 100% al acestuia
nu avem nici azi.

Din portiunea atinsa, fruntea Coltului Galbenele se vedea mai la
cucurigu decit niciodata, pentru energiile pionierilor d'antan. Bineinteles
ca starea precara a fortelor se datora nu atit efortului depus, cit
neplacerii gestului, dar mai ales problemelor pe care simteam ca ni le va
pune drumul de intoarcere. In conditiile unui flanc in amonte de 60 de grade
cu jnepeni implicit incomozi, am decretat inceputul coboririi. Din mai
multe motive, revenirea pe acelasi drum nu fu agreata. Totodata, fiind mult
sub coborirea (cu un rapel) spre Galbenele uzitata de CAR-isti interbelici,
cit si de subsemnatul cindva, am sterso si pe aceasta de pe lista. Incercind
sa ma leg de o alta zona batuta anterior, am zis sa traversez, vreau-nu
vreau, nesfirsita mare de jnepeni pina in locul unde se poate trece in
Galbenele, aproximativ la confluenta cu Secundarul. Pe o zi cu soare si...
oboseala, o asemenea ideea pune cu mare greu muschii in executie. Nu aveam
ce face, dupa cum speram ca locurile vor permite acea traversare nitel
descendenta care face acceptabila deplasarea prin lanurile de jnepeni.

Atita doar ca ce vazusem eu de la distanta cindva comporta mici rectificari
aici. Lanul este imens, mai mare decit mi-l imaginam (si totodata fara egal,
dupa stiinta mea, in zonele de acest gen din abruptul Bucegilor). Apoi, pe
teren fiecare hectar tine (cu indreptatire) sa aiba canalul sau de drenare a
apelor din ploi etc., transformat curind in vilcel. Dupa doua asemenea
scoace, iesim intr-o mica sa, unde ne facem o idee deloc roza asupra
viitorului turei. Ne-am ales, ce-i drept, cu o aparte vedere asupra
crestelor Vulturilor, Costila- Galbenele si chiar a Picaturii din Caraiman
(revelindu-ne cu oarecare exactitate nesfirsita diferenta de nivel de
coborit), dar in acelasi timp descoperim o nesfirsita copaie intermediara,
cu stincarii nu departe de inclinatia verticalei. Faptul ca vedem sub alt
unghi tancurile Mic si Ascutit (identificate nu chiar usor) nu aduce multa
incintare. Salbaticia locurilor, prin prisma oboselii si a nesigurantei,
facu si aici ca distantele din jur sa para mult mai mari decit stiam.

In virtutea noilor informatii schimbam capul de compas spre padure,
posibilitate respinsa initial datorita prevazutei lupte nesfirsite cu
jnepenii, iar acum devenita alarmanta datorita zonelor abrupte ce nu pareau
jenate sa apara. Urma sa conteze de aici flerul, instinctul, atenuat ce-i
drept de jumatatile de dioptrii lipsa ale subsemnatului. Din principiu
(matematic la o adica), terenul pe aici permite portiuni "comerciale", dupa
care inclinatia generala a versantului il obliga sa recupereze prin salt. In
asemenea locuri, traversam spre portiuni accesibile.

Intreaga deplasare se facea cu destule scrisnete printre arbusti, craci,
pamintisuri si foarte rar ierburi sanatoase, basca ochii cit ceapa si mina
stergind de zor sudoarea zilei de iulie. Pe undeva, o ramura de jneapan se
revolta, pocneste alpinistul peste fata si cautam minute bune lentila de
plastic evadata. Altminteri ne permitem revitalizari, cu cita apa mai este
sub bidoane (semn de optimism: nu vom dormi la noapte aici, dupa ce in
prealabil colegul replicase ca venirea Salvamontului pentru recuperare aici
este indoielnica chiar si zilele urmatoare).

Pierdem in altitudine tare incet, dar sintem scutiti de probleme majore. Pe
undeva ne tinem cinci-sase metri de cordelina, in alt loc facem rapel pe
coarda vreo 10 metri, pentru evitarea oricarei probleme. Valsul ne tine, dar
emotiile continua sa domneasca. Nesfirsita copaie din stinga noastra, spre
care tatonam din cind in cind, se incapatineaza sa nu se domoleasca. Cind
o va face, deja ne pare mai sigur flancul aflat in dreapta, unde descoperim
cu incintare la un moment dat citiva metri patrati cu iarba grasa. Nu
departe lucrurile se cucurigesc alarmant si la noi, moment in care admitem
sa riscam un prim rapel complet. "Dar uita- te jos cum continua lucrurile,
ca sa nu ne trezit blocati deasupra a cine stie ce, cu coarda in brate".
Bineinteles ca pe oriunde in zona dai totusi de un pom ori de un loc de
piton, dar omul cu scaun la cap nu cauta cu luminarea asemenea aventuri. Ne
iese la fix (minus pilcul de urzici in care, se putea!? aterizezi): dupa un
colt al scocului abia nascut in care am coborit ne intimpina zona cit de cit
cuminte a padurii.

De aici ne povestim viata, birfim cunoscutii si decretam ca
saptamina asta nu e de iesit in short prin oras, prea ne sint paraditi
genunchii de la polizorul jnepenilor.

Mircea Ordean

___
The new MSN 8: smart spam protection and 2 months FREE*
http://join.msn.com/? page=features/junkmail

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii