Liste Alpinet - alpinet2k

Prin Fisura Albastra, in cautarea stralucirii soarelui...



Explicatiile unor ezita ri
Raportat la debutul sa u pe munte, Emilian Cristea nu adera decit foarte
tirziu la vreo grupare de profil. Atitudinea intriga, avind in vedere
primirea cordiala pe care i-ar fi fa cut-o "marea familie" a alpinistilor
epocii (Nae Dimitriu, de pilda, i s-ar adresat "pe cel mai politicos ton:
Ma rog, cu cine am onoareaa).

[D. Solojan completeaza acest episod, localizindu-l in Poiana Va ii Cerbului
si consemnind ra spunsul tina rului: "Cristea, ucenic". In context, Ion Manof
ne-a declarat insa ca E. Cristea i s-a prezentat, inaintea unei colective in
abrupt conduse de Alex. Beldie, drept "elev de liceu in particular" si fiu
de patron vulcanizator.]

Motivatia: "Doream sa fiu membru al acestor asociatii. Dar in ciuda faptului
ca taxa de inscriere si cotizatia erau mici, modestele mele posibilita ti de
cistig nu-mi permiteau".

O alta scuza:
"Multa vreme mi-a fost rusine sa ma apropii de ei (de Coma nescu, Titi
Ionescu si ceilalti, n.n.), socotind ca nu fac parte din lumea mea!"


Tina rul asista insa la intilnirile cu public ale acestor formatiuni, in
vederea ca rora "ma imbra cam curat, imi aranjam atent pa rul [...] iar ghetele
tintuite, pe care le purtam in ascensiuni, le lustruiam indelung. Ferches si
cu inima gata sa imi sara din piept", Cristea ar fi participat intiia oara
la o astfel de intrunire ca tre finele anului 1935, la ADMIR. "Dupa citiva
ani" (dupa februarie 1939 adica), s-a dus si la aduna rile asociatiei "Hai la
drum", invitat fiind de Mircea Gheorghiu, pe care il cunoscuse la Omul,
"intr-o toamna viforoasa".
[Oameni sub vremuri, Emilian Iliescu (Ani de drumetie, p. 128) si Val. Borda
(Ca la torie prin vreme, p.189) il plaseaza pe E. Cristea intre fondatorii
grupa rii Hai la drum, desi acesta lipseste din actul constitutiv si din
publicatia acestei asociatii (prim redactor:... Em. Iliescu!)]

Desi mentioneaza ca prima intilnire cu Nae Dimitriu l-a marcat in mod
benefic, E. Cristea nu pare sa fi asistat si la sedintele Clubului Alpin.


In aceeasi perioada E. Cristea ga sea resurse, intre altele, pentru
achizitionarea de numere din "Buletinul alpin roman" (trei exemplare ale
C. A. R. echivalau cu taxa de inscriere plus cotizatia anuala ca aderent in
aceasta asociatie).
Dincolo de toate aceste explicatii indra znim sa credem ca, asemeni altor
mituri alpine romanesti, E. Cristea nu a acceptat, nici ma car la debutul
carierei, o pozitie subalterna intre oamenii de munte. Tendinta era
amplificata de diferenta de origine sociala si de cultura, prezenta ala turi
de avocatul Nae Dimitriu, de doctorul V. Steopoe si de cei ca ei riscind sa
amplifice complexele de inferioritate ale vulcanizatorului. Abia in 1945,
cind originea sa na toasa devine un criteriu de promovare, E. Cristea
pa ra seste aceasta rezerva, aderind insa nu la ADMIR sau "Hai la drum", ci la
Clubul Alpin Roman.
Ca atare, nu trebuie sa mire ca, prin 1936, E. Cristea se simte bine ala turi
de un om care detesta si el canoanele misca rii turistice organizate - Pincu
Weintraub.


[Ramine un secret calitatea in care neafiliatul P. Weintraub, la juma tatea
deceniului patru, "sa pta minal, conducea in abruptul prahovean incepa tori,
recrutati dimineata in fata statuii sergentului Musat". Cum insa pe atunci
exista deja o acerba concurenta in domeniu intre C. A. R. si Grupul "Brav",
ba nuim aici o incercare a lui E. Cristea de a infrumuseta biografia alpina a
prietenului sa u.]


"Mai tirziu", P. Weintraub si E. Cristea efectueaza "o serie de escalade
dificile", intre care prima ascensiune a Furcilor, si respectiv a Surplomei
Mari de ca tre alpinisti din afara C. A. R.
Stagiul militar il afla pe Emilian Cristea la o baza aeriana de linga
Brasov, unde provoaca in rindul camarazilor o veritabila febra alpina:
"Sa pta minal, imbra cati in uniforma noastra gri-bleu, porneam prin munti:
Hornul Central, Creasta Costila-Ga lbinele, Creasta Pica turii din Bucegi ori
peretele de vest din Piatra Craiului...

[Nu stim despre care traseu e vorba aici. Oricum, potrivit lui
I. I.-Duna reanu, M. Gheorghiu si E. Cristea "au fa cut cunostinta cu acest
prilej (taba ra "Hai la drum" din 1942, n.n.) cu abruptul Pietrei Craiului"
(Piatra Craiului, 1944, p. 157).]


...erau trasee cunoscute. Mai tirziu, ra zboiul mi-a intrerupt activitatea.
Mergeam la munte si la sedintele diferitelor asociatii doar cind aveam o
permisie si in concedii.

[Intreprinderile alpine ale lui E. Cristea la vremea satisfacerii stagiului
militar genereaza la unii dintre admiratorii sa i optici divergente. Ovidiu
Bojor (ca ruia niciodata "nu i-a fost teama de adeva r" arata de pilda ca
"primele lectii de alpinism le-am luat [...] in anii 1941-1944, in atelierul
de vulcanizare al lui Milica de pe strada Tudor Arghezi" (Romania
Pitoreasca, nr. 1/1986). La polul opus, D. Solojan deplinge frontul pe care
ar fi fost dus Emilian Cristea, in general cei "opt ani de intrerupere a
activita tii alpine" (ofera in acest sens si dialogul: " Nu v-a fost greu,
opt ani de zilea [...] De ce, eu nu aveam pe nimeni.".]

Cu ocazia unui astfel de concediu, in vara anului 1942, E. Cristea a
participat la taba ra in Piatra Craiului organizata de Ion Ionescu-Duna reanu.
In acest campament, "cu Mircea Gheorghiu, secund, si cu Nea Iancu la
mijloc", E. Cristea intreprinde cerceta ri in abruptul Marelui Grohotis,
soldate cu parcurgerea in premiera a doua trasee: Muchia din Padina La ncii
si peretele Piscului Rece.


O revendicare

Odata realizat traseul din Peretele Piscului Rece, Emilian Cristea spune ca
nu a indra znit, "din modestie si respect pentru membrii Clubului Alpin
Roman", sa afirme ca "el era, de fapt, cel mai greu [...] din tara".

Comentarii:
a) "Diferenta de nivel de 330 m de la baza pina in creasta echivaleaza cu
aceea a peretelui din V. Ga lbenelelor (Bucegi) considerata drept cel mai
dificil din muntii nostri [...]; membrii echipei noastre, care cunosc bine
ambii pereti, afirma cu ta rie ca dificulta tile de escalada sint incomparabil
mai mari in Piscul Rece." (Piatra Craiului, 1944, p.160). Deci si la vremea
respectiva E. Cristea a pretins public, prin intermediar e drept, ca traseul
sa u este cel mai greu din tara.
b) Aceeasi monografie ofera o descriere ama nuntita a itinerariului; nici
aceasta, nici afirmatiile protagonistilor nu reprezinta o dovada
incontestabila a stabilirii traseului, intrucit:
- I. I.-Duna reanu mai popularizase rute incomplete ori de-a dreptul
imaginare, morb de care se va dovedi atins si Emilian Cristea (raportind de
exemplu Fisura Albastra ca terminata intr-o vreme cind nu depa sise in
ca ta rare nici varianta marii spinteca turi);
- doritor sa intre in C. A. R, E. Cristea a raportat in 1945 realizarea mai
multor trasee. Intre ele nu intilnim itinerarul de gradul "6 superior" (cf.
Piatra Craiului, 1944), ci altele, mult inferioare ca dificultate;
- daca in 1942 E. Cristea a fost capabil sa urce un traseu de gradul V,
intr-o singura zi chiar (doar prima lungime fusese cercetata anterior), cum
se explica performantele-i de duzina din anii 1945-46, faptul ca in Fisura
Albastra, pentru depa sirea unor pasaje de grad similar i-au trebuit ani de
zile s.a.m.d.a;
- au existat persoane care i-au contestat lui E. Cristea traseul din
Peretele Piscului Rece (II Dunareanu dixit).

Dupa trei decenii si juma tate, E. Cristea revendica public (este drept, "cu
destula stringere de inima" nu doar paternitatea celei mai dificile rute
alpine de pina in 1942, ci si a intiiului traseu de gradul V de la noi.

In prima clasificare alpina postbelica (1953), Peretele Piscului Rece
(traseul central) figureaza intre rutele de gradul VA, coborite in bloc,
prin 1960, la nivelul IV B. Ma sura nu poate fi interpretata ca abuziva, E.
Cristea fa cind parte in acea vreme din conducerea misca rii alpine oficiale.
Nostalgia decurgind din ierarhizarea initiala par sa fi condus ulterior la
pomenita revendicare. Manevra va fi fost cu atit mai ispititoare cu cit E.
Cristea, pe aceasta cale, putea pretinde si realizarea primului traseu de
gradul V B (Trei Surplombe).

[E. Cristea nu face explicit o asemenea revendicare, dar:
- un om care nu actiona, fa ra indoiala, de capul sa u (Serban Dragomirescu,
postfata la Piatra Craiului, 1984) scrie: "a fa cut parte din prima echipa
care, in Romania, a parcurs trasee alpine de gradele 5A, 5B, 6A, 6B (nu stim
ce ruta viza autorul in acest ultim caz).
despre eforturile lui E. Cristea de a-si atribui siesi rolul hota ritor in
realizarea traseului celor Trei Surplombe, vezi ultima parte a acestui
capitol.]


De remarcat insa ca in situatii reclamind minimalizarea traseelor
adversarilor, E. Cristea a folosit acelasi clasificare in sens invers (cazul
Fisurii Artei).

Departe de a fi amendat, demersul a produs chiar aprecieri ma gulitoare la
adresa modestiei lui E. Cristea.

["O precizare foarte necesara [...] spusa cu umila modestie ce l-a
caracterizat si abia dupa 35 de ani de la desfa surarea evenimentului".
In context:
a) S-a fa cut mare caz de modestia lui E. Cristea (D. Solojan, op. cit.,
scrie de pilda ca modestia l-a impiedicat pe idolul sa u sa ceara mai mult de
6 A pentru "Fisura Albastra". Nimeni altul decit acesta, pentru a da numai
doua exemple, scria insa: "Primii alpinisti ca rora li s-a decernat titlul de
maestru al sportului au fost Emilian Cristea si Aurel Irimia, in anul 1952
(corect, 1955, n.n.)." (Sportul Popular, 5 februarie 1965), respectiv isi
insotea mai intotdeauna semna tura de mentiunea "maestru al sportului" etc.
b) I. I.-Duna reanu executa in brosura In memoriam si o retragere strategica:
de unde alta data (Piatra Craiului, 1958) cotase Peretele Piscului
Rece-traseul Cristea, in spiritul epocii (cu IV B), la juma tatea
necrologului vorbeste de un (hibrid) IVB-VA, optind finalmente pentru un VA
curat.]


Membru al Clubului Alpin Roman
Incepind cu 1944, soarele norocului lumineaza din plin existenta lui Emilian
Cristea.
Profesional, el devine proprietarul unui atelier de vulcanizare pe strada
Nicolae Filipescu.

Nici E. Cristea si nici apropiatii sa i, pomenind acest moment, nu explica
modul in care fostul ucenic a intrat in posesia bunului respectiv.

["Acasa va deveni proprietarul unui mic atelier de vulcanizare..." (D.
Solojan, op. cit.). S. Bonifaciu trece sub ta cere aceasta etapa din viata
lui E. Cristea, preferind imaginea acestuia cu "na rile [...] imbicsite de
mirosul cauciucului ars".]

O fac altii:
"Imediat dupa ra zboi, inginerul Gore Golescu s-a gindit la rentabilizarea
unui atelier de vulcanizare. Cunoscindu-l de la munte pe Emilian Cristea,
i-a propus acestuia o tova ra sie, in care el sa vina cu banii, iar Cristea cu
meseria. S-a ca zut de acord. Golescu a inchiriat un local, a cumpa rat masini
si instalatii, a angajat lucra tori si odata pus atelierul in functiune l-a
numit pe Cristea sef. Intrucit asa cerea legea, formele juridice au fost
fa cute pe numele celui cu calificarea. Dupa un timp, venind sa vada cum merg
lucrurile, Golescu a fost intrebat scurt ce cauta acolo. Cum ce caut, nu
sintem asociatia Ce asociati [...] eu sint patron, firma e pe numele meu.
Daca te mai prind pe aici, te denunt ca vrei sa ma exploatezi!. Intre bani
si libertate, Golescu a ales libertatea." (N. Baticu, Ma sti care cad)
Oricum ar fi, intreprinderea pare sa-i fi adus lui Cristea beneficii
apreciabile, gratie ca rora "patronul" (cum nu fa ra pla cere se la sa numit
chiar si peste decenii) a putut dobindi casa "pe care si-a dorit-o atit" (D.
Solojan).


Pe linie alpina, la 1945 E. Cristea nu mai era un novice dind tircoale
refugiului Costila. Incontestabilele progrese in ca ta ra tura, ala turi de noua
pozitie in societate i-au redus complexele fata de ca ta ra torii fruntasi. S-a
apropiat indeosebi de Nae Dimitriu si de Toma Boerescu, fa ra a-i insoti se
pare de multe ori in ascensiuni.
Devine membru acum in Clubul Alpin Roman, executind in acest scop mai multe
trasee: "Fisura sudica din Coltul Ma linului...

[Intiia descriere a Fisurii Sudice din Coltul Ma linului apartine unei echipe
conduse de Horen Bedrosian (Romania, sept. 1949), care pretinde si premiera,
cu mentiunea ca anterior drumul "a mai fost incercat si s-a soldat cu
numeroase ca deri (se vor fi avut aici in vedere - si - incerca rile amintite
de noi la cap. Ca ta ra tura in Bucegi..., n.n.) ceea ce a determinat o
rezolvare a lui printr-o deviere laterala". Chiar daca era in acel moment
secretar al filiale bucurestene a "Turismului Popular", Cristea nu a
contestat pretentia armenilor. [


... creasta dintre Valea Tapului si Valea Urzicii, Coltul Brinei....


[Desi E. Cristea scrie (Ani de drumetie) ca si-a fa cut din "toponimia de
ama nunt a Bucegilor [...] o preocupare majora", este de spus ca muchia
Tapului-Urzicii si Coltul Brinei reprezinta unul si acelasi lucru (vezi in
acest sens Bucegii, de N. Dimitriu si... E. Cristea, p.321)]


... si altele" (in acel an E. Cristea a mai suit Fisura Sudica din Peretele
Costilei-Bucegi, Muchia Rosie si varianta de iesire din Poiana Inchisa a
Pietrei Craiului).

(va urma)
Mircea Ordean

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii