Liste Alpinet - alpinet2k

MATTERHORN Un vis implinit

Alpii, aceasta insiruire de frumoase si celebre
masive montane, au determinat numele sportului -fara
spectatori-, respectiv alpinismul. Insa toti cei care
parcurg cararile si traseele montane in cautare de
frumos fac parte din Familia celor care Iubesc Muntele
. Ideal ar fi ca aceasta familie sa fie cat mai
numeroasa si unita...
Revenind la Alpi, fara a intra in detalii, reiterez
doar faptul ca Mont Blancul (Monte Bianco cum ii zic
italienii) este cel mai inalt masiv. Alaturi de
acesta, un loc aparte il ocupa Matterhornul (Cervin),
caruia vorbitorii de germana ii atribuie titlul de
Berge des Berge (Muntele Muntilor). Desigur in
Galeria Alpilor sunt multe nume celebre, pt care am
tot respectul, insa acum ma refer in special la
Obeliscul Alpilor.
Matterhornul, prin infatisarea sa deosebita, a
atras atentia multor alpinisti. Au fost tentative
derulate pe mai multi ani; in cadrul acestora s-a
evidentiat Sir Edward Whymper, care a cautat sa-si
formeze o echipa cu care sa escaladeze varful. In
acest sens a luat legatura cu Jean Antoine Carrel, cu
care insa nu s-a inteles (asupra lui Carrel se pare ca
se exercitau presiuni din partea autoritatilor locale
pt. a reusi ascensiunea strict pe o ruta adiacenta
localitatii de origine, respectiv Breuil-Cervinia).
Whymper a reusit sa obtina sprijinul experimentatului
ghid Michel Croz si al ghizilor Taugwalder (tatal si
fiul). Impreuna cu acestia a format o echipa care la
data de 14 iulie 1865 a reusit sa ajunga pana in
Varful Piramidei Matterhornului, urcand in principal
pe Creasta Hornli. (spun in principal, pt. ca
potrivit celor prezentate in cadrul Muzeului Alpin din
Zermatt, ruta urmata de Whymper se desfasura
semnificativ si pe peretele estic). Insa coborarea a
fost dramatica, se pare ca din cauza unui coechipier
(Lord Francis Douglas) s-a produs dezechilibrarea
corzii (toti erau legati in aceeeasi coarda), aceasta
cedand... Patru oameni s-au prabusit in abisurile
Fetei Nordice, insa ceilalti trei din echipa reusind
sa coboare teferi... Accidentul a determinat anumite
cercetari, asupra ghidului Taugwalder tatal existand
acuzatia unei prezumtive taieri a corzii (pt. a
supravietui ceilalti coechipieri); declaratia lui
Whymper l-a disculpat pe Taugwalder, insa abilitatea
lui ca ghid a fost ireversibil compromisa... Coarda
care a cedat este expusa la muzeul mentionat;
comparativ cu cele actuale, este evidenta sigurantza
precara pe care aceasta coarda o reprezenta.
Totodata, la trei zile dupa ascensiunea echipei
Whymper, pe partea italiana (Crestone Leone) a reusit
sa urce J. A. Carrel, deschizand astfel o noua ruta.
Mai trebuie mentionat ghidul Ulrich Inderbinen care la
varsta de 90 ani si tot pe data de 14 iulie a reusit
sa urce pe Vf. Matterhornului.
Dar asta nu inseamna ca ascensiunea e simpla!
Statisticile arata ca 500 de alpinisti si-au gasit
sfarsitul in abordarea acestui Munte...
Dar sa revin la periplul meu (de fapt al nostru,
c-am fost o echipa).
Asadar, frumusetea Piramidei Matterhornului m-a
fascinat si pe mine. Evident, la inceput era doar o
fantasma, apoi s-a transformat in vis. Mai departe am
incercat sa concretizez visul in realitate; dupa o
tentativa, in care am reusit totusi sa urc pana la
4003m (Solvay), in vara aceasta, la implinirea a 140
de ani de la ascensiunea lui Whymper, am reusit si eu
sa ating Varful Matterhornului! Visul mi s-a implinit
!!!
Desigur, alaturi de mine a fost camaradul de coarda
Daniel care s-a straduit sa urce si sa mentina ritmul
corzii. Totodata impreuna cu noi, chiar daca nu fizic
pana pe varf, dar in zona au fost Cristina ce a
asigurat treburile la baza, colegele de la Clubul
Alpin Floare de Colt Bucuresti: Mioara, Rodica,
Irina, Vali, Svetlana; din tara in permanenta am avut
legatura cu Nicoleta, aspect important cu privire la
echilibrul psihologic, emotional si nu numai... Sunt
convins ca si ceilalti prieteni si apropiati noua
si-au indreptat gandurile bune inspre noi. Le
multumesc tuturor!
Aventura a inceput... Dar cu ce pot considera ca
a inceput? Cu alegerea traseului; A coechipierilor
element extrem de important-; cu pregatirile din
tara, turele pe munte, echipamentul, visul... Cred
ca visul e cel ce genereaza restul; daca n-ar fi
visul, restul n-ar mai exista. Visul s-a transformat
initial in realitate, insa metamorfoza n-a fost
desavarsita... Asa a fost sa fie atunci. Se zice ca
urcarea pe Matterhorn presupune doua incercari; la
mine s-a respectat regula. Unii au reusit din
prima, altii inca se straduiesc. Insa visul ramane!
Au trebuit sa treaca cativa ani pentru a ma reintalni
cu acest Munte. L-am cautat cu privirea tot
drumul, din trenuletul ce ne ducea catre Zermatt; dupa
fiecare curba credeam (unii chiar convinsi ca-l vad)
ca apare. Insa Piramida nu se dezvaluie chiar asa de
repede; de-abia spre final, cand valea parca se mai
deschide, dupa o curba a liniei ferate, undeva in
dreapta, apare majestos Matterhornul. Poze, trasee,
pareri, vise...
Apoi gara, bagajele (cam voluminoase si cam multe, dar
asa-i cand vii de departe si dintr-o tara mult mai
saraca decat Elvetia...), informarea, cazarea...
Primii pasi prin Zermatt; cam timizi, priviri curioase
la vitrinele luxoase (ce etaleaza evident ceasuri,
bijuterii si souveniruri), hoteluri, restaurante; insa
peste toate acestea troneaza Matterhornul. Pe masura
ce urcam in localitate, privirile se indreapta in sus
spre Fascinanta Piramida (cum frumos i-a zis Dl.
Mititeanu). Inspre inaltimi se contureaza si peretele
Breithornului, varful Klein Matterhornului, Liskamm
... Ce-i jos, in oras, conteaza mai putin. E frumos si
aici, e curat, oamenii toti, indiferent de varsta sau
conditie sociala, sunt imbracati in tinuta de munte.
Doar suntem intr-una din Perlele Statiunilor din Alpi.
Si mai ales, e vorba de educatia in spirit montanistic
!
Mancam ceva, apoi ne odihnim; dupa atatia sute
si chiar mii de km adorm aproape instantaneu. A doua
zi pareri impartite; prognoza se anunta buna din unele
surse, si mai putin buna din altele. Dilema. Ne
decidem sa pornim inspre Hornli. O parte pe jos
(fetele), o parte cu telecabinele. De la statia
terminus peisajul se schimba; se vad: Monte Rosa cu
ale sale varfuri, Liskamm, Breithorn, Klein
Matterhorn, zona Gornergrat,... O luam la picior
inspre Cab. Hornli. Pe drum ne intersectam cu drumeti
si alpinisti; ne intrebam in gand oare or fi urcat pe
varf?. Matterhornul este invaluit intr-o mantie de
negura, ce se dezveleste pe alocuri doar din cand in
cand... Nu pare a fi prea primitor.
Urcam, ajungem la Cab. Hornli. Lume mai putina ca data
trecuta, poate din cauza vremii. Facem o recunoastere
in traseu, apoi revenim la cabana. Ciugulim cate ceva.
Eu stau cu ochii mai mult pe geam, doresc sa vad
Muntele! Insa vremea se strica... Incepe un fel de
ploaie rece. Suntem tristi... La o alta masa sunt
niste straini (occidentali) carora nu le pasa de ce se
intampla afara. Si-au platit ghizi (suma e imensa!)
si n-au griji: ghizii si-au luat banii, iar pt.
clienti se pare ca suma-i nesemnificativa...
La un moment dat, o aparitie vioaie: Rodica care
invioareaza atmosfera. La scurt timp apar si
celelalte fete, ude, dar cu moralul ridicat. Ma bucur
si eu. Discutiile se incing si parca e mai bine;
mancam din plin, poate altadata o sa avem nevoie de
masa asta! Insa afara se instaleaza ninsoarea; ninge
cu fulgi mari. Oare cu ce am gresit? ma intreb eu.
Fetele pleaca; am ramas doar noi doi. Si ghizii s-au
mai trezit din apatie si se uita ingrijoratori la
ninsoare.
Incepem pregatirile pt. traseul ce va urma;
echipamentul, hainele, coarda...
Ma uit pe geam: bucurie, s-a oprit ninsoarea! Iesim
afara, Matterhornul ni se infatiseaza complet. In jur
peisajul s-a deschis, desi e deja seara. Undeva pe
cer, Luna (Crai Nou) isi face apritia in apropierea
Piramidei. Imi revine increderea in mine!
Ne trezim, desi era caldutz si bine in pat... E
cam rece. Coboram in sala de mese, alaturi de putinii
treziti la ora aceea. Mancam cate ceva si apoi pornim
si noi; in fatza mai sunt doua echipe. E cam frigutz
afara, dar e senin! Se vad stelele, dar si
luminitzele frontalelor. Undeva inspre Masivul Monte
Rosa, zaresc vag o luminitza palpaie lumina de la
cabana omonima, si acolo a inceput cursa spre varf.
Chiar la baza traseului ne regrupam toti cei porniti;
in fatza e un tip care-si ajuta coechipiera sa treaca
un prim pasaj. Astept, apoi urc. Il astept si pe Dan,
apoi ma strecor pe langa acestia. Urmeaza o traversare
pe care o parcurg la liber. Am ajuns sa fiu primul.
Dan cauta sa ma struneasca din elanul meu. Si cred
ca-i mai bine asa! Urcam, traversam, ne orientam.
Sunt atent sa nu mai gresim parcursul (cum am patit eu
data trecuta); de altfel asta-i una din problemele in
prima parte a traseului. Peisajul in jos e invaluit de
o mare de nori, in rest varfurile se etaleaza frumos.
De la cabana tot apar luminitze, s-a pornit
convoiul! Pe masura ce avansam, incepem sa ne
intrepatrundem cu celelalte echipe. In jur Aurora e
din ce in ce mai luminoasa, vestind Rasaritul Soarelui
. Iata-l, apare, luminand rosiatic varfurile;
Matterhornul se etaleaza in toata splendoarea sa!
Parca ne-am mai incalzit...
Cateva ezitari, apoi iar urcam; zapada e destul
de mare, insa personal aman montarea coltarilor. Mai
trecem chiar pe Creasta Hornli, apoi iar traversare pe
peretele estic. Intr-o mica seutza ma decid sa-mi
montez coltarii; zapada e pe alocuri geruita si n-are
rost sa ma risc suplimentar; urcam, ne mentinem in
parcurs si dupa cateva ore ajungem la Ref. Solvay.
Acolo e cam imbulzeala; echipele conduse de ghizi se
decid sa se intoarca, rappeland fara nici o jena
peste cei care se catara. Lipsa totala de etica!
Luam o pauza de masa, asteptand sa se mai
decongestioneze traseul. Pt. mine de aici incepe
necunoscutul....
Un prim pasaj mai delicat ma solicita; il asigur pe
Dan si continuam; traseul se deruleaza efectiv pe
Creasta. Pe alocuri se simte vantul, insa ne
descurcam. Traversam pe langa diverse tancuri, urcam;
vremea iar da semne de inrautatire: negura si incepe o
lapovitza.
Decidem sa coboram. Revenim la Solvay; nu avem prea
multe provizii, dar trebuie sa ramanem. Adormim
amandoi in prici...
Dis de dimineatza ne trezim; din pacate niste neguri
invaluiau creasta; unde-i Soarele de ieri care lumina
din plin? Personal sunt in dilema grea; totusi
telefonul Nicoletei si amintirea unui imbold primit
candva de la Dl. Mititeanu intr-o situatie oarecum
asemanatoare, ma reactiveaza; de jos apar si alti
alpinisti care spera in acelasi lucru: sa urce pe Varf
. Asta insa NUMAI DUMNEZEU o decide!
Pornim. Efectele unui somn se vad, urcam destul de
bine. Pasajul de ieri il trec mult mai lejer. Dupa
parcursul prin lumea tzancurilor ajungem la un
adevarat turn: Roten Turm. Asteptam sa urce o echipa
din fatza, apoi urc si eu; ma asigur si-l filez pe
Dan. Acesta vine. Mai departe urmeaza o traversare
expusa; ne asiguram in coarda fixa si depasesc
pasajul, Dan apare si el. Nu stiu ce fac, dar reusesc
sa ma zgarai serios cu coltarul la degetul mijlociu de
la mana dreapta. Sangele tot curge, pe zapada am
marcat deja traseul... Imi fac un bandaj cu batista,
sper sa tina! Continuam sa urcam; dupa cateva pasaje
ajungem in zona Umarului (Schulter). Afara s-a
luminat, e mai cald, parca as vrea sa mai slabesc
chinga de la casca. Nu stiu cum ma misc ca deodata imi
zboara casca din cap; se rostogoleste energic
disparand apoi in abisul fetei nordice. Asta sa fie
paguba!
Continuam pe Creasta Umarului; dinspre NordWand se
simte un curent rece. Apropiindu-ne de baza varfului
propriu-zis, zarim pasajele echipate cu coarda fixa.
Acestea urmeaza linia crestei; pe alocuri e zapada
geruita intre care se strecoara stancile. Urcam. La un
moment dat un micutz monument indica locul in care a
avut loc tragicul accident de la prima ascensiune a
echipei Whymper. Un gand pios in memoria lor...
Se termina si corzile fixe, ies pe fatza finala.
Zapada este tare, pe alocuri cu gheatza, panta imi da
emotii; ma concentrez asupra parcursului infigand
coltarii si pioletul. Asigur, vine si Dan; pornesc
din nou, iar asigur; m-am obisnuit cu panta.
Obisnuit? Pai asta-i de la traseele pe care le-am
parcurs in prealabil... Cum zicea Dl. Dan Vasilescu:
alpinismul presupune multa munca si iesire in trasee.
As vrea macar pe o sutime sa reusesc si eu din cate
trasee a reusit Dumnealui...
Iata, vad Statuia, ne apropiem! Urcam, un pas, inca
un pas, am ajuns! Ajunge si Dan. Am reusit! Ne
imbratisam bucurosi! Eu imbratisez apoi Statuia.
Suntem pe Creasta Somitala a Matterhornului! Varful
Elvetian e la cativa metri; mai incolo se vede Crucea
de pe Varful Italian. Urc pe Varful Elvetian facand
semne lui Dan; facem poze cu un aparat nepretentios;
sper sa iasa pozele; si daca n-or sa iasa, noi stim
c-am ajuns pana in Varful Matterhornului! Dumnezeu ne
e Martor!
Ne uitam de jur imprejur, inspre Italia (W) e mai
neguros, dar inspre Elvetia e senin. Stam un pic
jos, in zapada, gustam ceva. Nu zabovim mult;
implinirea unui vis nu poate decurge decat o clipita,
amintirea insa ramane vesnica!
Incepem coborarea; rappeluri lungi, atentie la
recuperarea corzilor si la descurcarea lor. Oboseala
isi face aparitia, setea ne cam chinuie. Incet-incet
Soarele intra in Amurg si inca mai avem de mers;
recunoastem tancurile sub care e Solvay, un ultim
efort si pasim pe platforma refugiului. Inauntru
priciurile-s pline. Ne dezechipam si ne gasim fiecare
cate un loc: un francez imi da bluza lui ca sa ma
imbrac si patura pt. Dan, un polonez ii mai da niste
paturi. Mie foame, dar nu mai avem decat putina
branza, biscuiti, parca si un rest de ciocolata; cu
apa-i mai greu. Adormim.
Dimineatza mananc branza, biscuiti, zapada si la
vale. Deja traseul il cunoastem; trebuie doar sa fim
atenti! Mai rappelam pe alocuri, mai la liber. Cab
Hornli se vede tot mai aproape. Un culoar mai friabil,
traversare pe-o brana si pasajul initial; coboram cu
atentie si suntem pe teren sigur. Un gand pios si
multumiri la Statuia Fecioarei Maria de la baza
traseului!
Ne recuperam lucrurile de la cabana si la vale; nu
luam decat apa, preferand sa ne delectam in Zermatt.
Pe drum, niste spanioli ne intreaba cum e traseul spre
varf cred ca se vedea pe noi ca venim de-acolo... Ne
straduim sa le explicam cat de cat.
Statia terminus a telecabinei, coboram in Zermatt!
Am reusit sa ne intoarcem cu bine! DUMNEZEU Ne-a
aratat Calea!
Traseul pe Piramida Matterhornului este fantastic!
Asta este senzatia pe care eu si Dan am simtit-o
acolo, sus, pe Varf.
Iar Visul a ramas si dupa aceasta ascensiune reusita.
A ramas si va fi intotdeauna un Vis Frumos!

Mihai Cernat _ Clubul Alpin Roman sectia Bucuresti




__________________________________
Yahoo! Mail - PC Magazine Editors' Choice 2005
http://mail.yahoo.com

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii