Alpinet lists - alpinet2k

RT-Tabara CAR din Courmayeur -Mont Blanc august 2005.

Am asteptat cu mare nerabdare sa ajungem din nou in Alpi dupa
experienta fericita de anul trecut de la Ailefroide. Din CAR
sectia Brasov am ajuns anul acesta in tabara 4 persoane: Cristina si
Cosmin Munteanu, Alexandru Serban-Alex si Alexandru Ardelean. Acest
scurt RT se va referi doar laprimii trei dintre noi, al patrulea
avand o activitate distincta si mai bogata decat a noastra
Am plecat din Romania joi 14 iulie2005 si am ajuns duminica in
tabara dela Courmayeur-campingul Grand Jorasses-alt1593m, pe un
traseu sinuos dar minunat: Brasov-Venetia varianta Pupeza-Dolomiti
di Brenta-Val Gardena-Elvetia-Saint Moritz--Grinenwalt(vazut Eigerul)
pasul Saint-Bernard-Courmayeur-Entreves-Val Feret.
Prima tura de antrenamentaclimatizare a fost cam in aceiasi
zona. Marti am urcat la ref. Dalmazzi-alt.2584m-unde am vazut ghetari,
pereti de catarare chiar de langa refugiu, zona laudata de Mihai
Pupeza pt.traseele de catarare, apoi am coborat din nou pt a urca pe
valea paralela pana la Bivacchi Fiorio-alt.2780. Miercuri dimineata la
ora 5: 30 am pornit spre Mt. Dolent fara Cristina. Nu am urcat pana sus
caci ne-am intors din saua de dinaintea varfului propriuzis de la
aprox.3650m, pentru a evita caderrile de pietre care urmau sa inceapa
din momentul in care soarele ar fi inceput sa incalzeasca peretele
pe sub care se desfasura tot urcusul /coborasul pe Glacier de Pre de
Bart. Din sa am facut poze spre Aiguille de Triolet si Mont Blanc.
Spre dupa amiaza am ajuns inapoi in camping de unde am plecat in
aceiasi zi spre La Palud unde, cu penultima cabina am urcat la
refugiul Torino-nou alt.3771m. Cel care ne-a cazat ne-a spus ca suntem
primii romani dintr-un club alpin care se cazeaza acolo. Ziua
umatoare, pe o vreme superba, am plecat spre Mont Blanc du Tacul
impreuna cu niste italieni. Traversarea lui Glacier du Geant a fost
spectaculoasa, mai ales in zona cu crevase, unde italianul care era in
frunte a gresit un pic drumul. Din pacate, inca nu eram cu totii
bine aclimatizati ca sa putem urca pe Mt. B.du Tacul asa ca, in zona
Col du Midi am facut dreapta pe sub refugiul Cosmique si pe langa
satul de corturi spre Aiguille du Midi. Frumos, am vazut cataratori in
peretii de sub A. du Midi si eu m-am emotionat cand de pe creasta
ingusta de dinaintea intrarii am vazut dintr-o data Chamonixul
undeva sub mine la vreo 2800 m. In complexul de la Aiguille du Midi m-
am simtit ca-n Japonia, am servit de nevoie ceva lichide f.scumpe, si
ne-am intors pe acelasi drum la ref. Torino. Ziua urmatoare am plecat
spre Dent du Geant. Eu am avut nroc, am urcat in a doua parte a turei
in coarda cu Mihai Pupeza. Din pacate nu am putut sa urcam pe dinte
din cauza unor''giganti'' din Legiunea Straina, vreo 10-12 care erau
la rand inaintea noastra si care nu puteau fi depasiti. Din
fericire, tot raul e spre bine, caci am mers pana pe Aiguille du
Rochefort,, alt.4001, pe muchia Rochefort, o lama de cutit foarte
frumoasa, cu coltani si tancuri, extrem de ingusta si de
spectaculoasa, cu cornise si hauri pe lateral. Panorama a fost
splendida, iar Mihai ne-a aratat Aiguille du Chamonix, Verte, Les
Droites, Mer De Glace, Dome de Rochefort si Grandes Jorasses si
altele. Ne-am intors pe acelasi drum si am coborat apoi din nou in
camping.
Au urmat, cred, doua zile de odihna, cand am vizitat Chamonixul
si Courmayeurul. Atentie, pentru cei care vor sa-si mai cumpere
echipament, in Chamonix in general gasesti magazine mai multe si cu
preturi mai mici decat in Courmayeur. Iar de la Dorel Shapira am aflat
ca Italia, pentru excursii ar fi mai scumpa chiar si decat Elvetia.
Din cauza prognozei meteo, care in paranteza fie spus era
precisa cel putin pt urmatoarele 3 zile, am plecat spre varful
Mt. Blanc abia in 23.07, cand prognoza era buna abia spre dupa masa. Am
uitat sa spun ca in echipa noastra am `adoptat-o `' si pe Dana din
Bucuresti. Am urcat traseul cel mai frecventat: localitatea Les Houches-
telecabina-Belevue, un loc de unde schimbi telacabina cu trenuletul cu
cremaliera-Nid d'Aigle alt.2370m, apoi pe jos cam doua ore si
jumatate de urcus pe un peisaj selenar pana la Refuge de Tete
Rousse-alt.3167m. Aici, pentru ca statea sa ploua, am hotarat sa
inoptam. Din fericire am prins locuri in dormitoare. Pe 24.07 la 5
dimineata am plecat in sfarsit spre mult doritul varf. Grand
Couloir, de care ne temeam cel mai mult din cauza caderilor de
pietre, l-am traversat fara probleme Eu vazusem in poze culoarul
plin cu zapada, dar noi l-am gasit fara. Pietre cadeau insa destul de
des. Apoi am urcat pe o muchie stancoasa la Refuge de de l'Aguille de
Gouter-alt3782m. Cataratul pe acea muchie mi s-a parut simplu, cam ca
la noi pe Lanturi in Crai, si, cu toate astea am auzit ca o echipa de
trei persoane, legate in coarda si un tip solitar au cazut si au murit
pe acest pasaj in aceiasi perioada. Noi am mers nelegati. De la Refuge
de l'Aguille de Gouter unde era extraordinar de aglomerat atunci cand
am urcat si unde un litru de ceai costa 9 euro ne-am legat in coarda
si am pornit spre varf. De la refugiu se urca imediat intr-o
creasta, se merge pe ea pana la baza lui Dome de Gouter, unde noi am
urcat in incetisor din cauza unor coltari mai naravasi. Aici pe Dome
am vazut pentru prima oara ultimii 500m de urcus. Pareau
aproape, dar. De pe Dome se coboara usor spre Col du Dome apoi se
urca spre refugiul(bivuacul) Vallot, alt.4362m., uneori direct pe o
panta cu gheata lucie. Apoi se merge din nou pe muchii, printe `'Les
Bosses", unde am gasit un loc ideal de oprire, caldut, fara vant, de
unde se vede pana jos in Chamonix.. Au urmat muchii tot mai
ascutite, mai multe opriri decat de obicei pentru odihna si in final
varful. Aici am facut poze, 3 filmuletze cu camera foto si cu greu ne-
am apucat de coborare din cauza frumusetilor vazure de acolo si a
bucuriei pe care am simtit-o. Din nou m-am intrebat daca merita lunile
de sacrificiu, antrenemente, drumul lung, riscurile si costurile ca sa
ajungi pana acolo si raspunsul este fara umbra de indoiala
pozitiv. La vale am mers mai usor, iar la refugiul Gouter, din cauza
aglomeratiei extreme, am hotarat sa coboram din nou la Tete
Rousse, ceea ce am si facut, eu si Cristina aproape in fuga.. La Tete
Rousse nu am mai prins locuri in dormitor decat dupa ora 1
noaptea, dar nu mai conta. La intoarcere am vizitat din nou Chamonixul.
Ziua urmatoare am plecat spre Cervinia, cu gandul sa mai
incercam un varf de peste 4000m. Am ales Breithornul occidental-
alt.4165m, varf unde poti urca si cu schiurile de tura. De jos din
Cervinia am vazut Matterhornul, nu foarte clar, apoi cu trei cabine si
aprox.25 de euroi am ajuns in Plan Rosa, langa ref.di guide di Cervino
si apoi la Ref. Theodul, din pasul cu acelsi nume. Cat am stat acolo in
zona am vazut in jur de 30 de schiori in curs de 24 de ore, iar
pentru intretinerea partiilor de ski am vazut la lucru efectiv vreo
trei masini pentru batut zapada plus un intreg sistem de
telecabine, telescaune si teleschiuri, adica erau mai multi angajati
decat schiori. A doua zi am mers spre varful Breithorn, dar nu am
ajuns pana sus din cauza vremii care s-a stricat, cu ceata, vant si
white-out. Traseul nu pune nici un fel de probleme tehnice, dar pe
vreme rea nu merita totusi sa risti, caci pe ghetar, in zonele plate
poti sa pierzi foarte usor drumul.
In 31 iulie am plecat spre casa, facand un mic ocol de trei
zile prin Dolomiti Bolzano-Cortina d'Ampezzo Dolomiten Strasse-
Balaton.
Mai vreau sa adaug ca nu consider ca am realizat vreo
performanta, decat din perspectiva ca am facut ceva nou, diferit de
ce facem noi trei acasa in mod obisnuit si mai greu decat ce
facusem pana atunci. Practic, pentru mine a contat ca mi-am depasit
limitele mele personale anterioare, ca am ajuns in niste locuri
legendare despre care citisem si unde mi-am dorit foare mult sa
ajung, sa le vad cu ochii mei si ca acum pot indrazni sa visez la
mai mult. Ce fac altii, romani sau straini, admir si apreciez, ma
intereseaza, dar atat, e treaba fiecaruia sa faca ce vrea, cat vrea si
cum vrea iar eu nu am nici dreptul si nici calitatea sa judec pe
nimeni. Eu nu concurez decat cu mine insami, iar cel mai frumos
lucru si cea mai mare "realizare"pentru mine a fost ca pe varf am
ajuns impreuna cu sotia mea Cristina si cu prietenul meu Alex.
In final multumim organizatorului principal, Mihai
Pupeza, precum si celorlalti care ne-au ajutat intr-un fel sau altul
ca sa facem si anul acesta o excursie frumoasa in Alpi.





Cosmin Munteanu-CAR Brasov

Login or register to comment