Alpinet | Maps | Tourist Guide | Mountaineering Clubs | Invitation In Carpathians | Mountain Rescue |
Comunity
Events
Don't miss
Marathon Piatra CraiuluiMarathon 7500 Bike marathon 4 Mountains Cazare Predeal Cazare, Pensiuni, Hoteluri Partners
|
Alpinet lists - alpinet2k
From: Peter Lengyel <l...@yahoo.com> Date: Thu, Dec 15, 2005, 10:09 am Subject: [a] Inceput de iarna in Maramures Inceput de iarna in Maramures Un peisaj alb-negru, fara culorile nenumarate triliarde ale anotimpurilor nehivernale. Fulgi albi uriasi cad fara-intrerupere, vantul se joaca haotic cu ele; oricum, odata toate ajung jos, asternand o cuvertura alba ce acopera orice mizerie. Nopti lungi si zile scurte, iarna cea rece si intunecata, iarna cea in care caldura umana a sufletului celor apropiati devine si mai importanta pentru fiecare dintre noi. Peisaj incremenit, parca nu-ti vine sa crezi ca pe aici era nu demult vara, vara plina de fluturi si flori milioane. De-inchizi ochii parca vezi culori fragede si pure ale miliardelor de fiinte ce odata si-au trait pe-aici viata. Dintr-odata ninsoarea se opreste, jos in vale se vede satul. O raza de lumina patrunde printre nori, si lumea se arata mirifica pentru o secunda. Pornim in jos, tacuti, ascultand linistea totala a iernii. Ma gandesc, oare cum ar fi acest peisaj fara oameni? Un peisaj Maramuresean fara aceste case? Ar fi el atractiv fara carari si ulite, fara carute si boi, fara clai de fan, fara palinca de Maramu, cea de toate serile. Iarna cu ancestralele-i obiceiuri cu masti, iarna cu dansuri precrestine imbinate cu un crestinism local, iarna cu calareti in vijelie calarind armasari stralucitori. Dupamasa tarzie, deja unele lumini incep sa se aprinda. O sanie trasa de-un cal aluneca prin peisajul incremenit; pe sanie un mos si niste desagi; de aici, de departe nu poti sa vezi culoarea hainelor. Poate eventual sa aiba haine rosii si barba alba? Trebuie sa fi aproape de sufletul lui ca sa il intelegi. Sanie ce aluneca printre nameti mari si case cu ferestre deja iluminate, sanie de lemn si mos batran care o viata intreaga a muncit din greu pentru a incarca ceva in desaga. Se-ntuneca rapid. Muntii cu creste albe si brauri de padure pudrate cu zapada. Ne uitam la ei de pe o coama. Ne-am terminat treaba pe azi, acum stam si bem vin fiert cu scortisoare din termosul pe care colegul il avea in masina. Mosul se indreapta catre noi. Trece podul peste cursul de apa ce se pravaleste marginita de o dantela de gheturi. Si incep sa urce. Calul galopeaza, spulberand zapada cu copitele. Cand este aproape ii fac semn iar el opreste. Il intreb, unde este Padurea Ungurului. Nu ca m-ar interesa, dar vreau sa ii vad fata, sa-l analizez pentru 2 secunde. Ochii aproape albi-albastri deschis ca cerul de iunie, ridurile adancite de anii ce s-au scurs, barba mare si alba. Pletele de Luceafar care nu a murit cand trebuia, zambet senin pe care nu i la putut fura nici comunismul nici postcomunismul. Un armasar mare si vanjos, cum era si mosu odata. Ii zic ca-mi place calul, iar el mandru imi zice: Da, il cheama Nazdravanu! Sania un felinar cu petrol lumineaza palpaind, atragand atentia cat poate ca amurgul nu este doar cenusiu. Mosul, cu o senina privire, parca ar vrea sa cante hitul imbatranit deja Mosule ce tanar esti!.. Mosul isi invarte lent capul, ca o uriasa bufnita. Cata iubire este in ochii lui cand se uita la satul acela marunt, dar plin de amintiri inca neuitate. El este un mos adevarat, cu opinci de piele traditionale, opinci de care purtau pana nu demult familiile marilor domni actuali. Negru, intunericul se asterne peste peisaj. Dar zapada alba nu se da batuta: reflecta inzecind orice licarire de stea indepartata, orice speranta de mai bine. Plecam spre casa, prin bucle pe serpentine, pe vai si peste ape incremenite de iarna. Intre sorbituri din vinul acela cu scortisoare, imi sta pe retina privirea aceea blajina a batranului. Oare ce va face acum? Oare unde se duce? Poate ca o ia spre casa unde il asteapta o baba batrana, sau poate ca ea exista deja doar in fiecare licarire a ochilor mosului... Poate mosul duce nepotilor niste mere si nuci si multe povesti batranesti pe care le-ar povesti din tot sufletul? Cine stie. Dar ne putem imagina. Le duce un borcan de miere facuta de albinele lui. Asta-i chiar ultimul borcan! Isi baga mana in desaga si scoate niste napolitane cum el nu a mancat niciodata, si in staniol invelite niste bomboane. Copii bombane ca asta este zero. Plini de ingamfarea si frustrarea nemarginita a societatii de consum, ei vor sa consume si sa se lase consumati. Mosul ii priveste tacut. Baiatul smecher il intreaba: Ce-i tataie? Ai fost pe la Rroma, la Pariss, ce mobil ai, sti ce-i ala Internetu? Nici asta nu sti? Mosul zambeste ingaduitor, ca urs batran trecut prin multe. Cu sau fara internet, a ramas om o viata intreaga. Cu toate darurile aduse din tot sufletul, copii societatii de autoconsum se vor uita nefericiti la el: si-ar fi dorit o mitraliera sau macar un robot cu sabie-laser! Copii ai tinerei postrevolutionare democratii-capitaliste, copii care viseaza sa fie mari si sa devina Pintea Viteazu al secolului 21, sa plece la furat prin Spania sau Germania. Ca represalii, se zice ca UE vine sa ne inchida micile distilerii, ca nu va mai fi legal sa faci palinca, sa vinzi lapte de vaca nemulsa electric in cuve de inox, sa faci carnati de casa, nu va mai fi posibil sa traiesti ca toti stramosii de o-mie-de-ani.. Nu se poate standardiza, nu intra in parametrii prestabiliti. De ce trebuie ca totul sa devina standard Big Mac + doza mare de Coca Cola? Daca esti taur, vaca, sau mai ales daca esti bou, ti se va pune un plastic galben in fiecare ureche, un numar, acelasi care te va reprezenta pe lista dobitocilor. Si, in capitalismul pe care cu totii l-am visat, devenim forta de munca ieftina, si piata de desfacere, periferie de imperiu cum totdeauna am fost. Cu miscari line, mosul urca pe sanie si pleaca pe vale in sus, spre locul acela unic unde a vazut-o de prima data pe Ana. Simte cat de mult vrea sa o revada acum. Este satul de tot scandalul acesta plin de gusturile minciunii si autoamagirii ca totul este frumos si merge spre bine. Este fericit: pe vremea lui era o lume a onoarei impuse, cand nu puteai sa te ascunzi de gura satului. Dar acum cine mai poate sti ce-ai facut prin Franta sau Italia? Pe drum in sus, se intalneste cu un alt mos Nicolae, care a furat vreo 5 brazi din padure, sau ce a mai ramas din fosta Padure. Se ignora reciproc, ca si cum nu ar fi din aceeasi lume. Dezleaga sania si urca cu greu pe Nazdravan. Si hai in sus, prin zapada, in sus, spre preluca, in sus spre stancile ce par ca biruie timpul. Timpul acela ce pare ca dispare ca o naluca. Calul, desi Nazdravan, nu mai poate. Gafaie disperat, pe nari scoate jeturi de aburi ce par si mai neverosimili in lumina aproape inexistenta. Nicolae, sprinten coboara de pe cal. Apoi il loveste, il alunga spre sat, in jos, in vale. Calul pleaca liber dar totusi dezorientat de libertatea cu care nu are ce face. Iar el porneste in sus, greoi si chinuit, in zapada din ce in ce mai mare. In sus spre pietrele ce trosnesc in gerul neiertator, in sus spre piatra cea mare. Se intinde printre arborii singuratici pe un trunchi acoperit de zapada. Mai sti, Doamne, ce padure era candva pe aiciea!? Se uita la cer, la miliardelei-i stele si se lasa absorbit pentru o secunda de vastitatea nemarginita si de indiferenta rece a acelui peisaj. Se uita pe Cer, la Carul Mare. Isi aduce aminte de marele car plin cu fan si de Anna pe car, plina de putere de viata si de voie buna. Si Ana ii striga: Nicolae, oh Nicolae ce mult te iubesc! Dar, Ni!, viata trece si ramai c-o lae Isi aduce aminte de Anna: o vede aievea, cum vine cu apa de la fantana, o vede cum culegeau impreuna nucile si cum recoltau malaiul, cum se uitau cu speranta la orice zi care urma sa vina. Vede tufele inmiresmate si simte in nari aroma fanului proaspat. Vede copii crescand pe lapte si branza si cas si mamaliga aburinda. Vede zorii de zi cand satenii pornesc spre aratura, vede noptile de iarna cu povestile pe jumatate adevarate scufundate in aburi de palinca de prune. Portocalie si indiferenta de orice durere umana, se ridica Luna. Amara. Cu ochii de cristal, mosul se mai gandeste odata la satul acela a lui si a lui Anna. Si stie mosul ca satul va redeveni frumos. Casele batranesti nu vor deveni darapanate, apele nu vor fi poluate cu scursori de la mina, caii nu vor ramane doar amintiri! Vor creste din nou arborii, oamenii vor avea grija de ei! Oamenii vor avea grija de Paradisul acesta al lor, singurul din tot Universul acesta mare in care ei pot sa traiasca. Oamenii nu pot sa fie atat de prosti sa il distruga! Iar acesta, ca represalii involuntare, sa ii distruga pe ei! Nu va fi asa. Ce frumos va fi pe aici. Din ce in ce totul este mai idilic. Ce frumos este aici... .. Peter The messages are provided by the mentioned sources. We take no responsability for their form and content.
|
Members: 29733
Authenticated: 0 Visitors: 602 |
© 1999-2024, Proiectul Alpinet The usage of this site or any information therein implies your acceptance of our copyright notice and the terms and conditions Copyright, terms & conditions About Us | Advertise on this site | FAQ | Contact |