Liste Alpinet - alpinet2k

Raport
de tura Peru 2008

Peru era de
mult timp pe lista mea cu locuri de vizitat obligatoriu. Intreprinderea unei
expeditii in Peru a fost insa pentru mine un efort foarte mare, de lunga durata si a necesitat
multe sacrificii.
Am plecat din
tara 9 persoane, iar de-a lungul turei ne-am mai regrupat in alte grupulete. Iata
numele participantilor: Mihai Szasz, din Sf. Gheorghe, cu multe expeditii/varfuri
la activ, printre care McKinley si Aconcagua;din Bucuresti: sotii Paula si
Catalin Dragu, Emilia Dumitru si Gabi
Florescu, si din Brasov Cosmin Munteanu. Mai sunt de amintit si Corina Drosino
, Rudolf Nagi si Mihai Basalic cu care am
plecat intersectat de cateva ori si intors impreuna dar care au avut planuri mai indraznete decat noi ceilalti.
Expeditie e un
cuvant controversat. Eu zic ca a fost expeditie, chiar daca de mica
avengura, fiindca am avut cu totii probleme de aclimatizare, am folosit porteri
, arieros si catari la transportul bagajelor, fiindca am stat pe un singur munte
de peste 6000 m, Huascaran, timp de 8
zile, doar pentru a ajunge sus si reveni jos, pentru ca am fost pe rand in base
camp, moraine camp, campo uno si campo 2 si pentru ca am folosit celebrele
butoaie albastre de plastic pentru muraturi la transportul lucrurilor.
Nu o sa insist prea
mult decat cu privire la mersul pe munte. Perspectivele de apreciere ale
acestuia difera enorm de ce stim despre mersul pe munte in Carpati sau chiar
Alpi. Acolo in Anzi, la 5000 m, sensibil peste altitudinea Mont Blancului si
dublul inaltimii varfului Moldoveanu, gasesti vaci pascand, iar porterii par
extraterestri, se misca si respire fara probleme. La acea lume trebuie sa te
adaptezi la foarte multe lucruri, inclusiv pentru respirat si digerat normal, poti sa astepti
cam doua saptamani pana cand corpul ajunge sa se simta normal. Iar noi ne
programasem ca, dupa doua saptamani in Cordilliera Blanca, dintre care 5-8 zile
pentru Huascaran, sa coboram pentru a mai vizita si alte locuri. In paranteza
fie spus, eu habar nu aveam ce inseamna sa stai 8 zile doar pentru a urca un
singur munte/varf si pentru a te intoarce la baza. Nu o sa uit prea curand cum
vedeam Huascaranii de jos din Musho, ultimul sat, si cat de enormi pareau/erau si cum deodata am simtit ca la
asta nu ma gandisem inca niciodata, cum e sa petreci doar pentru un singur munte/varf atata timp, 8 zile. Dar cei care stau o 25-30
de zile pentru Mckinley sau chiar Khan
Tengri, sau doua luni sau mai mult pentru un optmiar? Toata stima pentru acestia
..
In 18 06 am
plecat din Romania spre Lima. Din Lima am mers cu autocarul companiei Cruz del
Sur in Huaraz, Chamonixul Anzilor, locul de plecare al turelor de
trekking, climbing si loc destul de bun pentru aprovizionarea cu alimente
echipament pentru Cordilliera Blanca. De aici, dupa 4-5 zile de la plecarea de
acasa, atingeam base campul intr-o vale larga la 4300 m alt, langa refugiul
Ishinca, de unde se puteau urca mai multe varfuri: Tocllaraju, Ishinca, Urus, Ranrapalca, Ocshapalca. Butoaiele cu
grosul bagajelor ni le cara catarii, condusi de doi arieros, conducatorii de
catari, de la locul unde e lasa taxiul
si pana in tabara de baza. Ziua urmatoare urcam pana la 5000m la un
bivuac/refugiu/vivaque de unde facem poze in toate directiile lacurilor
ghetarior si varfurilor din jurul nostru. A fost o zi foarte dura, lipsa de aclimatizare facand pentru mine
urcusul un mic cosmar, simtindu-ma rau mai tot timpul, fara ca traseul sa fie
decat o simpla poteca. Ziua urmatoare, cam a sasea de la ploecarea de acasa, ne
fortam in continuare si atingem in 3: Mishi, Gabi si eu, varful Ishinca, 5570 m
alt, eu cu respiratia la limita si cu
aceeiasi stare de greata omniprezenta
. Traseul nu e greu tehnic, doar urcusul final pe varf a fost pe o panta cam inclinata pentru mine care mergeam la limita, respirand foarte greu
si nesimtindu-ma chiar bine Coborarea o
facem pe alta parte, pe un traseu mai usor ca cel de urcare.
A urmat retragerea in Huaraz pentru refacerea
proviziilor si pentru odihna
binemeritata. A, sa nu uit, faptul ca ne-a fost destul de greu pe Ishinca ne-a
determinas sa angajam doi portadores locali, care ne-au fost de un real ajutor
pe Huascaran.

Pentru CAR
isti, o veste buna: se poate folosi carnetul de membru CAR pentru intrarea in
parcul national si pentru urcarea pe varfuri, inclusive Huascaran, fara a fi
nevoie de un ghid. Daca nu ai acest carnet, se pare ca trebuie sa iei ghid sau
sa detii un carnet echivalent de la alt club afiliat UIAA. Si noua ni s-a cerut
cand urcam spre Campo base Ishinca sa aratam carnetele, la fel si langa
ref. Huascaran.

A urmat incercarea
de a urca Nevado Huascaran Norte, redirectionata la fata locului spre Huascaran
Sur.
Plecasem de acasa cu
planul de a urca Huascaran Norte, 6655m,
dificultate tehnica PD, care e despartit de Huascaran Sur, 6768m, dificultate AD, printr-o sa larga
aflata la
6-700m sub varfuri, numita La Garganta/Gatlejul. De pe
internet parea chiar ca pe Huascaran Sur
sunt probleme si lumea nu-l prea urca. Diferenta de dificultate intre cele doua varfuri e comparabila cu cea
intre Mont Blanc si Matterhorn cu mentiune ca pe Huascaran Sur era doar gheata
si zapada, iar varfurile treceau ambele de 6500m.
Am urcat in prima zi
din localitatea Musho de la 3000m alt pana in Campo Base, cam 4200m alt. De aici
am plecat spre Moreno Camp, la insistentele porterilor, care nu vroiau sa urcam
pana in Campo Uno asa de repede. Inainte de Moreno Camp se afla refugiul Huascaran si un post al rangerilor care
verifica daca ai sau nu luat permisul pentru accesul in Parcul National. Aici am
aflat doua vesti foarte proaste:
1. Huascaran Norte nu are ruta clasica deschisa, nu urcase
nimeni pe el in acest sezon, nu erau
urme.
2. Un ghid care tocmai coborase de pe Huascaran Sur impreuna
cu un client il intreb cum a fost si imi
raspunde: ice climbing si imi arata zapada pana aproape la sold. Adica pericol
de avalanse. Realizez ca nu vom putea urca varful Huascaran Norte, pentru motive evidente pe care nu le mai detaliez. In Moraine Camp ma
hotarasc sa nu mai urc pana in Camp 2, pe un traseu care urca o cadere de gheata destul de periculoasa si
care avea deasupra numeroase pante inclinate cu potential risc de avalansa si
caderi de seracuri ci doar pana in Campo
uno, pana unde nu era nici un pericol de avalanse. Riscurile erau prea mari in
conditiile in care varful initial Huascaran Norte pentru noi era aproape imposibil de atins iar HuascaranSur era
prea greu dpdv tehnic pentru mine. Mai mult, nici in Alpi nu am facut trasee AD
, iar la altitudinea aceea, 5-6000 m, nu cred ca era locul unde sa incerc prima
oara asta, mai ales ca aclimatizarea mea lasa de dorit. Ceilalti trei,
Mishi, Gabi si Emilia hotarasc sa incerce sa urce Huascaran Sur.
Plecam
impreuna spre Campo Uno, iar urcusul o tine la inceput pe morena, marcat cu
momai, si cu multe fetze cazute unde se mergea la aderenta, iar apoi inca vreo
ora si ceva efectiv pe ghetar. Ne avertizase David Neacsu pe valea Seaca dinte
Clai, unde ne-am intalnit intamplator, ca pe Huascaran e si ceva catarare pe stanca.. In Campo Uno, la 5300 m, gasim multi porteri si
corturile expeditiei spaniole, montate evident tot de porteri. Noi ne punem
corturile, Mishi ii serveste pe porterii nostrii cu ceai din termos, mancam
ceva, eu reusind sa mananc destul de putin, supa si niste branza de productie locala apoi trecem la o sesiune foto superba
cu cei doi Huascarani in diverse infatisari si cu diverse prim-planuri. Intre
timp apar si spaniolii, cu rucsaci cam de aceeiasi marime cu care eu urc pe
Tampa si echipati foarte frumos, inclusive cu pioleti tehnici ultimul racnet in
materie. Sunt cazati cate doi in corturi
. Un porter le aduce mancarea in farfurie la gura cortului, apoi vine si le ia
farfuria goala, iar baietii se baga la culcare, lejer. Noi ne uitam cam lung dar
ideea asta cu angajarea de ghid/portreri/
bucatar nu e asa de rea, totusi nu toti suntem superatleti eu cel putin sigur nu sunt. Mai mult, pe
Huascaran Sur a mai fost o expeditie germana care la 11 oameni aveau 3
ghizi, le-au fost montate corzi fixe si asa au ajuns pe varf desul de multi
dintre ei.
Cei trei,
Mishi, Gabi si Emilia imi respecta decizia de urca mai sus si pleaca din Campo
Uno fara mine, dar insotiti de cei doi porteri a nostrii, iar eu cobor la ref. Huascaran unde astept doua zile. Inainte de a cobora mie imi
ingheata piciorarele, stangul chiar rau
, pana la calcai, in bocancii mei de piele La Sportiva Nepal top extreme.
La refugiu
mananc destul de prost si putin, apa e scumpa, 5 usd pentru 2, 5 litri apoi 2, 5 usd pt 600ml iar filtrul nostru de apa e bulit. Imi petrec
timpul citind reviste in italiana si spaniola, limbi pe care nu le
cunosc, cantand la chitara si facand poze cu zoomul mai ales spre La Garganta unde se vedea clar cortul mare si
portocaliu al lui Gabi, in cautarea celor trei colegi.
In a treia zi
de la despartire, cei trei coboara, fara
a fi atins decat altitudinea de 6300 m, unde au intalnit o zona/fatza cu poteca acoperita/luata de o avalansa si
unde era si pericol de avalansa, toate
astea intamplandu-se in jurul orei zece
, cand deja soarele batea pe acele pante, iar urcusul si mai ales intoarcerea de pe varf ar fi fost problematice. Ei mai
facusera o greseala, au incurcat pungile cu mancare care trebuiau lasate la
refugiu cu cele pentru ultima tabara si, colac peste pupaza, si-au pastrat la
ei si arzatorul cel mai prost pe care il aveau, unul singur la trei oameni, asa
ca sus au probleme si cu deshidratarea.
Coborarea celor
trei din Camp 2 la refugiu nu a fost nici ea usoara, fiind nevoie printre altele
de trei rapele, folosind pentru asta niste stacas, cuie e zapada, gasite la fata
locului.
La refugiu am
sarbatorit intoarcerea cu bine a celor trei, iar ziua urmatoare am coborat in Campo base unde
ne-am reintalnit cu butoaiele expeditiei si apoi am coborat direct in
Musho, unde taxiul ne astepta deja.
Ce am mai facut in rest:
-am zburat cu avionul, am mers cu trenul, microbuzul si
autocarul, pana la Machu Pichu, fostul oras incas in forma de condor, unde am
stat o zi intreaga. A meritat pe deplin, si fara dubiu, e o zona montana, cu
munti inalti si abrupti, acopeiti cu jungla. Seara ne-am intors in Machu Pichu
Pueblo prin jungla
-am dormit cu indienii Uros pe o insula plutitoare, pe lacul
Titicaca, la 3800m alt.si am mers la pescuit cu ei pe o barca facuta din stuf
-am mers prin desert si am vazut ruine si mumii
-am zburat cu avionul 20 de minute deasupra liniilor Nazca, pentru doar 100 usd si 20 de soles, adica 20 de lei
-am traversat vreo 4-5 pasuri de peste 4000 m alt cu
autocarele Cruz del Sur
-am dormit cu corturile sub un cu totul alt cer, fara a
putea recunoaste nici macar o stea, si
abia in ultima saptamana un indian Urus ne- a aratat care este pe cer Crucea Sudului
- Gabi a vazut
condori in Colca Canyon
- Cata si Paula
, desi au avut ceva probleme cu
aclimatizarea si de sanatate, totusi, cat timp noi eram in Huascaran au urcat varful Pisco, 5700m.
- eu am facut peste
16 giga de poze, restul participantilor facand poze cantitativ mai putine dar
calitativ mult mai bune
- am vizitat catedrale in Cuzco, vechea
capitala incasa si o manastire, Santa Catalina, absolut superba, in Arequipa, orasul
unde s-a nascut Mario Vargas Llosa,
-am citit Ratacirile fetei nesabuite, scrisa tot de M. V. Llosa prin diverse locuri prin Peru
-am vazut foarte multa saracie, cartiere dezolante, multi
oameni saraci. In zona Huaraz, Machu Pichu Pueblo sau Puno nu mi-a placut, cred
nici o casa, poate doar cu exceptia hostelurilor Olaza s si Churup. In schimb
mi-a placut la nebunie Cuzco si Ollantaytambo, Plaza de armas din Arequipa
- mi-a fost
ingrozitor de dor de Dara Maria, fetita mea de 6 luni si foarte dor de Cristina
, sotia mea
-am visat la urmatoarea excursie/expeditie /calatorie, unii
in China altii in
Alpi, Patagonia, Africa, Peru sau Himalaya.
In fine, vreau sa multumesc frumos tuturor celor care ne-au
ajutat sa facem expeditia si care ne-au dat sfaturi/informatii despre Peru
, dintre care amintesc doar pe Eugen Gombos si Horatiu Moarcas.

Cosmin Munteanu CAR Brasov

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii