Stimati alpineti,
La adresa urmatoare: http://www.youtube.com/watch? v=eAcOypR9uu8&feature=player_embedded puteti urmari un reportaj exceptional, care canalizeaza asa-zisa situatie exploziva a ursilor carpatini (intr-o Romanie in care falsele probleme sunt la ordinea zilei), dinspre partea de isterie mediatica inspre cea de potential turistic neavalorificat, reportaj pe care ministrul dezvoltarii regionale si turismului si cel al mediului ar trebui sa-l urmareasca intr-o camera fiind amandoi.
Belgienii ne arata ce comoara reprezinta ursul brun pentru tara
noastra. Un expert flamand specializat in observarea ursilor din
Alaska (precum si alti specialisti) raman impresionati de maretia
ursilor bruni din Carpatii Romanesti. Concluzia vine natural din
partea acestora: nu trebuie sa te duci pana in Kenya pentru a avea o
experienta de wildlife, cand in Romania aceste maiestuoase animale pot
fi vazute foarte usor din observatoare special amenajate.
Realizatorii reportajului gasesc si un nume pentru un eventual produs
turistic de succes: SAFARI IN EUROPE - A NEW POTENTIAL SOURCE OF INCOME.
Conditia: intelegerea padurii si a vietii ce pulseaza in aceasta,
protectia animalelor salbatice, toate acestea fiind fundamentul pe
care se intemeiaza un flux turistic constant. Se scoate in lumina si
incredibilul contrast intre trend-ul european de intoarcere spre
valorile naturii, in timp ce in Romania politica de stat din ultimii ani duce spre o
diminuare a valentelor de mediu si a mostenirii culturale traditonale,
sub auspiciile tendintei de exploatare intensiva a resurselor, dictata
de interesele de grup.
Finalmente, se concluzioneaza ca suntem un popor norocos pentru faptul
ca avem asemenea exemplare de carnivore mari in niste paduri la fel de
maiestuoase, iar un management eficient al acestor resurse poate duce
la prosperitatea atat a comunitatilor locale (prin turism), cat si a naturii deosebit de potentate pe aceste meleaguri.
Revenind la notiunea de "Wildlife adventure" (in Romania suntem familiarizati cu notiunea de "Safari", precum in Kenya, Tanzania sau Africa de Sud), pentru a va face o idee mai clara, mai jos aveti un exemplu din Costa Rica, lider mondial in ecoturism:
http://www.wildlifeadventures.com/nature-tour/central-america/costa-rica/costa-rica-jungle-wildlife-and-volcanoes.html
Aceasta nisa de ecoturism este prezenta si in Europa, un top al celor mai importante destinatii este prezentat de The Guardian (intre noi fie vorba, ar trebui sa fim prezenti cu brio in acest top!):
http://www.guardian.co.uk/travel/2008/dec/13/ten-best-wildlife-holidays-europe
Majoritatea turistilor iubitori de animale salbatice si de natura provin din UK, Italia si Franta, dar si alte tari. Pe segmentul ursului brun, destinatia cea mai des intalnita este Finalnda, tara unde sunt inregistrati 1000-1600 de ursi:
http://www.mightyfinecompany.com/Finland+Adventure+Holidays/Prices-and-Excursions-for-Wild+Brown+Bear+Adventure+Holiday-75-728.aspx
Romania apare, din pacate, numai in segmentul de vanatoare de ursi bruni, tipic pentru o tara a lumii a treia in care resursele faunistice abunda si inca nu ne-am izbit de pragul de sus al diminuarii pana la disparitie a acestor animale mult ravnite ca si trofee:
http://www.romaniahunting.com/taxe_servicii
http://www.visit-transylvania.us/adventure/bear-hunting-in-europe-transylvania.html
Un studiu simplu de caz spune:
Taxa pentru uciderea unui urs brun este in medie de 8000 euro.
Pachetele de "Wildlife adventure" sunt intre 50-150 euro/zi, cu o durata minima de 3 zile. Datorita specificului, grupurile sunt mici de maximum 10 persoane. Sezonul cel mai prielnic in Romania este din iunie pana in septembrie, de aproximativ 90 de zile.
Banii obtinuti din uciderea unui urs pot rezulta din 6 grupuri de turisti veniti sa-i vada, la tarife minime!!!
In aceasta vara MDRT a cheltuit 250 000 euro pentru promovarea concertului Lady Gaga.
O simpla simulare ne spune ca cu 200 000 de euro se pot organiza 20 de locuri de observatie a animalelor salbatice, iar cu 50 000 de euro se putea realiza o promovare pentru acest segment de nisa in UK, Italia, Franta sau alte tari.
Concluziile le las la latitudinea dumneavoastra.
Sa nu uitam ca brandul turistic al Romaniei este "Explore the Carpathian Garden" iar cel mai reusit film despre potentialul turistic al Romaniei este "Wild Carpathia".
Inchei nu inainte de a-l cita pe Vasile Dancu, intr-o postare referitoare la situatia din Dambovita, presarata cu o tenta de umor acid, bine insinuat printre randuri:
"Deja baieții de la paduri au lansat o cifra șocanta, care sa-i ajute
sa faca vanatori sau programe europene pe mediu: avem cu 2100 de urși
peste standardul UE. Prea mulți oameni pe listele electorale, prea
mulți urși prin paduri, Romania a devenit o țara a excedentului..."
"Totul primește dimensiuni apocaliptice, o fiara a atacat un județ,
județul Dambovița, regiune care se resimte ca și cum ar fi fost
lovita de meteoritul Tunguska. In tot acest dezastru, doar puțini s-au
intrebat despre cauza, cum s-a ajuns la aceasta situație..."
"Pur și simplu, trei proști din comuna respectiva au pus o capcana in
care s-a prins un urs, apoi viitoarea victima și-a construit o sulița
lunga pentru a reedita lupta omului cu ursul din neoliticul inferior,
pentru ocuparea peșterii. Disperat de ințepaturile prostului, bietul
urs a rupt lanțul, i-a tras o laba cretinului care-l hacuia și
probabil a fugit spre Sinaia, unde mananca la cantina saracilor și se
lasa fotografiat de turiști."
"Din pacate, inca nici nu ne dam seama de consecințele complete ale atacului acestei fiare asupra dambovițenilor și chiar asupra romanilor, in general. Gandiți-va ca acest atac vine dupa o lovitura de stat teribila, in care democrația noastra a fost mult șubrezita și reconstrucția ei cere timp și liniște..." No comment!
http://vasiledancu.blogspot.ro/2012/09/ursul-contra-romania.html
Stima,
Nicu Badescu
https://picasaweb.google.com/115276881261191424168
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.
Nu există comentarii pentru acest mesaj