Alpinet | Hărţi Montane | Ghid Turistic | Cluburi Montane | Invitaţie în Carpaţi | Salvamont |
Comunitate
Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra CraiuluiMarathon 7500 Bike marathon 4 Mountains Cazare Predeal Cazare, Pensiuni, Hoteluri Parteneri
|
Piramida din Ceahlau Postat de: Mihai Marin in de-ale lui Mihai Marin
PIRAMIDA HOLOGRAFICA DIN CEAHLAU Umbra varfului Toaca se poate vedea in orice dimineata si seara cand e senin, dar pentru a fi umbra holografica clara trebuiesc îndeplinite cel putin aceste conditii: 1. Fenomenul are loc la răsăritul soarelui, se observa de pe varful Toaca si durează cam o oră. Se aplatizeaza si dispare pe masura ce soarele se ridica pe cer. 2. Proiectia este clara si tridimensionala in jurul celei de-a 49 dimineti inainte si dupa solstitiul de vara. 3. Intre soare si munte sa nu fie nori, adica lumina sa fie suficient de puternica incat sa formeze umbre. 4. Trebuie sa existe un ecran pe care să se formeze imaginea tridimensională spre vest, intre Piatra Ciobanului si Piciorul Schiop. Ecranul este in principal din ceata sau nori rarefiati. 5. Fluorescenţa oxigenului sub actiunea razelor ultraviolete da impresia de corp distinct ce lumineaza in diverse nuante. 6. Curcubeele din varf se formeaza probabil prin difractia luminii pe particule fine de ceata sau aerosoli.
Este o suprapunere a minim 4 umbre date de formaţiunile reliefului zonei. In jurul datei de 6 August dimineaţa, vârful Toaca, ce are forma de piramidă regulată cu baza pătrat, sub radiatia soarelui dinspre est formeaza umbra triunghi isoscel, ca în oricare dimineata senină din an. Stânca numită Piatra Ciobanului fiind mai mica si mai jos face altă umbră prelungă, la fel Piatra Vulcanului si peste toate astea se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui (Lespezi).
In varful umbrei varfului Toaca uneori apare si umbra persoanei ce priveste ce pare invaluita in halouri multicolore. Aceasta se poate vedea si in alte zile ale anului. În această perioada, datorită poziţiei soarelui, toate umbrele se suprapun unite in vârf ca intr-un într-un buchet, astfel se creează imaginea tridimensionala cunoscută. In alta perioada umbrele formeaza imagini plane pentru ca soarele nu rasare din locul potrivit. Eu urmaresc fenomenul din anul 2003. In acest an 2011 eram sus, aproape de cer in zi sfanta de 6 August. Asteptam impreuna cu multi altii strania aparite. La rasarit erau nori deci lumina soarelui nu era suficienta pentru a creea suprapunerea umbrelor, asa ca ne-am bucurat de maretia muntelui si peisajul alpin. Turistii au plecat descurajati unii la Cabana, altii spre corturi dar cei mai multi la schit sa asiste la slujba de Schimbarea la Fata. Mi-am petrecut ziua pe carari montane, seara impreuna cu Adi si Casian coechipierii mei la un pahar de vin rosu, iar noaptea pe platoul din spatele cabanei Dochia privind din hamac sub cerul liber stelele. Pe la ora 5 in dimineata zilei de 7 August am plecat iar spre Varful Toaca desi erau nori la est cu probabilitate mica sa se risipeasca. Nu mai erau asa de multi oameni sus din cauza vantului taios cetii si frigului asa ca majoritatea au plecat dezamagiti. Am ramas putine persoane, toti impacati cu situatia, dar contempland maretia, traind sentimentul de a fi deopotriva cu zeii din vechime. Conditiile meteo pe Ceahlau sunt schimbatoare de la minut la minut asa ca nu am fost prea surprins cand dintr-o data plafonul de nori la rasarit s-a ridicat, au aparut valuri de ceata spre apus, iar soarele stralucea magnific. Ne-am bucurat de imaginea terifianta a piramidei holografice, am inteles anul acesta si mai bine complexitatea fenomenului in plus mi-au iesit fotografii frumoase.
Ritualul urcarii pe munte in aceasta perioada este cunoscut si se practica de milenii. Motivatiile s-au schimbat si se schimba permanent. In antichitatea pagana se celebra sarbatoarea soarelui si cultul inaltimilor apoi sarbatori crestine (Schimbarea la fata pe 6 August si Adormirea Maicii Domnului pe 15 August). De curand a ajuns la moda turismul montan festivitatile prilejuite de ziua muntelui si mai nou fenomenul holografic descris aici. Exista totusi un fapt putin cunoscut. Ceahlaul a fost considerat MUNTE SACRU. Oamenilor le era interzis sa ajunga sus in alta zi decat 6 August. Ciobanii aveau crestate semene pe scoarta copacilor ce marca limita peste care nu treceau pentru ca acolo dupa cum spun legendele traiau intelepti, sacerdoti, sihastri, calugari, si nu era bine sa fie deranjati. Romlus Vulcanescu a urcat in perioada interbelica si a fost profund marcat, fapt ce i-a marcat destinul fiind apoi inclinat spre studiul esoteric si etnologic pentru ca in anul 1985 sa apara la editura Academiei Romane lucrarea: “Mitologia Romana”. Mi s-a parut relevant un fragment asa ca am sa-l pun aici: Ritul urcarii pe munte In dimineata ajunului sarbatorii s-au urcat pe Ceahlau patru buciumasi cu buciume de alun. Pana dupa amiaza au strans vreascuri de jnepeni si brad si au intocmit patru ruguri mari in cele patru puncte cardinal ale muntelui. Dupa masa la inceputul asfintitului, pentru a se anunta urcarea pe munte, au aprins rugurile simultan si au inceput sa buciume indelung. La palpaitul rugurilor pe cer ca niste luceferi si la chemarea buciumelor s-a inceput escaladarea muntelui de pelerini, in convoaie domoale, din cele patru parti ale poalelui muntelui. Convoaiele care urcau in monom muntele erau calauzite de batrani. La convoaie participau maturi tineri si copii, toti imbracati in straie de sarbatoare. Barbatii si tinerii purtau desagi cu vinaturi, iar femeile pe cap merinde, copii in maini plosti si vase de lut cu apa. Nu vorbeau mergeau solemn in pas incet caci ritualul impunea sa ajunga sus, pe culme inainte de miezul noptii. Cum drumurile erau prin padurea submontana, care abia sub culme lasa locul jnepenisului, si noaptea cazuse, pelerinii urcau orbeste. Din 5 in 5 pelerini unul purta o facile. Cand in padure intunericul a luat proportii de bezna facliile au fost aprinse. Convoiul urca solemn intr-o tacere tulburata numai de fitilul flacarilor fumegande, de trosnetul vreascurilor calcite in picioare sau de vreo pala de vant care fermata bolta inalta a frunzisului des. Odata ajunsi sus, pelerinii s-au strans in cerc, in jurul rugurilor unde dupa traditie trebuiau sa vegheze pana la rasaritul soarelui, mancand glumind cantand si jucand hore Flacaii si fetele se retrageau in jepi si se harjoneau. Cum rasarea soarele, toti se ridicau in picioare cu fata spre rasarit, ridicau mainile spre soare apoi ingenuncheau si multumeau cerului ca li s-a dat prilejul sa mai urce un an pe munte sis a traiasca aceste clipe fericite chefuind si horind de se cutremura muntele. Petrecerea pe munte tinea toata dimineata. Dup ace luau masa de pranz pe culme, trebuiau sa coboare indata ca sa nu-I prinda asfintitul pe culme. Coboratul era liber, fiecare cum dorea singur sau in grup. Tineretul cobora harjonindu-se in fuga. Dupa datina muntele trebuia sa ramana gol la asfintitul soarelui. Se credea ca apusul soarelui trebuia sa-I prinda pe oameni in sat la casele lor ca sa le mearga bine tot anul. Aceasta urcare colectiva pe munte a fost asimilata de biserica. in convoiul de pelerine urcau si preoti cu dascali, purtand prapuri si cadelnite. Pe culme faceau o slujba dimineata la rasaritul soarelui, la locul numit Altarul. Astfel ritualul urcarii pe munte si a inchinarii la soare a fost inclus in in sarbatoarea unei zile de praznic crestin. (Romlus Vulcanescu: “Mitologie Romana”)
Autentifica-te sau
inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
|
Membri: 29733
Autentificaţi: 0 Vizitatori: 630 |
© 1999-2024, Proiectul Alpinet Utilizarea site-ului şi a materialelor prezentate presupune acceptarea notiţei de copyright şi a regulilor de utilizare Copyright şi reguli de utilizare Despre noi | Publicitate | Întrebări frecvente | Contact |