Ghid montan - Muntele Mare - Baisoara

TRASEE TURISTICE MARCATE

            Aşa cum am arătat, există un important număr de trasee marcate, descrise în continuare, în ambele sensuri de mers. Pentru cele în sens invers, notate cu "B"(spre staţiunea Băişoara), descrierea este mai sumară, fiind utilă şi citirea celei a traseului "A". Pentru marcajul bandă roşie, ce urmează creasta principală, nu am oprit descrierea la marginea masivului Muntele Mare, în şaua La Steaua, ci am dat-o până la capăt, la Gheţarul de la Scărişoara. Toate descrierile sunt amănunţite, permiţând parcurgerea traseului în cauză şi fără ajutorul marcajului turistic.

1 A.     STAŢIUNEA BĂIŞOARA - ŞESUL CALD - MUNTELE MARE - SMIDELE - CĂPĂŢÂNA - BALOMIREASA - STEAUA - APA CUMPĂNITĂ - PETREASA - ŞAUA URSOAIA - GHEŢARUL DE LA SCĂRIŞOARA

            Marcaj: bandă roşie       Durata: 17-20 ore         

            Caracter: Marcaj ce urmează creasta principală a masivului Gilău - Muntele Mare, făcând în pasul Ursoaia racordul cu munţii Bihor-Vlădeasa. Recomandat drumeţilor antrenaţi şi cicliştilor montani cu o bună pregătire. Iarna recomandat dincolo de Muntele Mare numai cunoscătorilor buni ai traseului, corespunzător echipaţi, de preferinţă dotaţi cu schiuri de tură.

             În centrul staţiunii Băişoara, în faţa hotelului, una din săgeţile de pe stâlpul de marcaj ne indică direcţia de plecare, spre vechea cabană, pe lângă care trecem în urcuş, intrând în pădure. După câteva sute de metri intersectăm culoarul teleschiului şi imediat traversăm Pârtia Mare, în zona "platului", unde poteca se bifurcă. Marcajul urmează ramura superioară, urcând prin pădure paralel cu pârtia, apoi prin rarişte, ajungând la 20-30 de minute de la plecare în şaua La Plopiş, unde întâlnim un drum carosabil. Alte drumuri duc spre dreapta, spre Crinţ şi Buhuia. Ne angajăm înainte, pe "drumul militar", pe care îl vom urma, cu mici deviaţii, până pe Muntele Mare. Mergem prin pădure, ocolind vârful Buscat (1676 m) pe versantul dinspre Valea Vadului, care curge în stânga noastră.

            După circa o oră de la plecare ajungem la Şesul Cald, poiană în care întâlnim colibele de vară ale locuitorilor din Muntele Cacovei. Din această şa largă între vârfurile Buscat şi Pietrele Mărunte continuăm pe drum, întâlnind curând marcajul cruce roşie, ce vine de la cab.Băişoara pe un alt drum şi ne va însoţi până aproape de Muntele Mare. Urcăm lin, apoi traversăm pe curbă de nivel mai multe izvoare ale Pârâului Negru, ocolind prin dreapta Vf.Pietrele Mărunte (1735 m) şi coborâm în larga şa La Poduri. În stânga, Valea Podurilor izvorăşte dintr-o întinsă mlaştină. În faţă se ridică Vf.Muntele Mare (1826 m). Marcajul taie serpentinele drumului atât la coborâre cât şi la începutul urcuşului, când facem o scurtă pauză la un izvor din dreapta, pentru a ne aproviziona cu apă.

            Ajunşi din nou la drumul carosabil îl urmăm spre stânga. Când acesta coteşte spre dreapta, marcajul cruce roşie se desparte de noi, îndreptându-se în direcţia Lupşa. După alţi 500 m pe drum, când acesta coteşte spre stânga, îl părăsim, la 3 ore de la plecarea din staţiune, admirând pentru ultima oară abrupturile Bedeleului şi Scăriţei  şi celelalte culmi dinspre est şi sud-est. Prindem un drumeag înierbat. O lungă traversare pe curbă de nivel, în cursul căreia avem splendide panorame spre bazinul Văii Ierii, ne conduce pe sub Vf.Muntelui Mare, care rămâne în stânga.

            Când începem coborârea întâlnim un drum de camion ce vine din stânga-spate, dinspre vârf. Trecând peste 7 podeţe de beton ajungem la o cabană pastorală, unde întâlnim două drumuri ce vin din stânga: unul coboară dinspre Neteda, celălalt a urcat din Bistra pe Valea Mare. Continuăm să coborâm până în şaua Prislop (1621 m), unde întâlnim nămaşul la care vărează moţi din Bistra. Intersectăm un drum de tractor ce urcă din Valea Mare, coborând în dreapta la capul drumului forestier de pe Valea Ierii. Urcăm oblic-dreapta, scurtând serpentinele drumului, apoi îl reîntâlnim şi continuăm pe el, lăsând în stânga vârful Prislop (1729 m).          La al doilea podeţ de beton ne aflăm la o bifurcaţie de trasee: Înainte continuă pe drum marcajul cruce galbenă, ce duce spre Răcătău (6 ore) prin Bogdanu - La Tină - Vf.Dumitreasa - Dobrin - V.Negruţa. Marcajul bandă roşie o ia spre faţă-stânga, pe o potecă înierbată. Traversăm Pârâul Şpirului, ce izvorăşte din dreapta noastră, de sub Vf.Piatra Groşilor (1756 m), şi urcăm lin până la drumul care a făcut un ocol pe sub vârf.

            Continuăm încă 300 de metri pe drum şi, când acesta coteşte spre dreapta, (îndreptându-se spre cabana Bogdanu) îl părăsim şi coborâm în faţă pe platul păşunii Munceloasele. Drumul e iniţial înierbat dar se conturează mai bine când panta scade. Cotim uşor spre dreapta, întâlnim un drum ce vine din stânga din valea Devii urcând pe pârâul Şpirului şi intrăm în pădure. Traversăm un pârâu şi ajungem la o bifurcaţie unde ţinem stânga. La următoarea bifurcaţie ţinem dreapta şi ieşim în poiana Smidele. În stânga se văd două nămaşe, Smida Costineştilor şi Smida Şuveieştilor.

            Aici, în locul numit Crucea Bătrânei, vine din dreapta, de pe platoul Bogdanu, marcajul bandă galbenă. Urmează o trifurcaţie a drumului, la trecerea unui pârâu. Noi îl urmăm pe cel din mijloc şi urcăm spre platoul Muntele Mic. Ieşim pe platou. Lângă mlaştină intersectăm un drum, apoi traversăm o scurtă pădure. Urmează o succesiune de trei ramificaţii: la prima ţinem stânga, la a doua dreapta, iar la cea de-a treia, întâlnită după ce trecem de un pârâu şi o bancă, lăsăm înainte-stânga drumul ce duce spre Poiana Bistrei şi cotim dreapta - sus, intrând în pădure.

            După 1,5 km coborâm în vastitatea poienii Căpăţâna. Trecem un pârâu apoi lăsăm în stânga un mare nămaş, de la care porneşte un drum înierbat spre Poiana Bistrei. Mai multe drumuri de tractor urcă spre dreapta, apoi, lânga liziera pădurii, un drum bine bătut o ia la stânga pe valea Bistricioara. Intrăm în pădure pe Drumul Clujului. După mai mulţi kilometri ajungem în luminişul La Tină. Porţiunea mlăştinoasă e scurtă dar dificil de traversat. Suntem în zona rezervaţiei Molhaşurile Căpăţânii, ce ocroteşte flora relictă din aceste tinoave de altitudine.

            În curând traversăm mai multe pâraie şi ajungem în imensul gol al Balomiresei, al carei vârf (1632 m) rămâne în stânga. Lăsăm câteva drumuri înierbate să coboare paralel cu liziera spre dreapta, pe pârâul Zboru. Când drumul nostru, acum înierbat, coteşte progresiv şi urcă spre stânga (îndreptându-se spre colibele Ştirăniţe), îl părăsim şi continuăm înainte (nord-vest),  urmărind marcajul aplicat pe lespezi de piatr㠓plantate” de marcatori în păşune. Întâlnim încă un drum ce urcă din dreapta. O ramificaţie se desprinde spre stânga; Noi urcăm lin spre vest pe axul principal al poienii, ce se îngustează treptat.

            În cale întâlnim o cruce de metal. Coborâm şi ajungem la colibele Picioragu. De aici ne orientăm spre dreapta (N-V) prin pădure. Într-o poiană întâlnim un drum ce vine din stânga, de la Runcu. La circa 2 km de la Picioragu ieşim în întinsa păşune de la obârşia văii Brădeana, care, împreună cu Zboru, formează în aval Someşul Rece. Drumul coteşte la dreapta, pe vale în jos; noi rămânem pe curba de nivel, pe poteca înierbată, ce înconjoară izvorul Brădenii şi se orientează spre nord, paralel cu valea. Ajungem la colibele La Nedei. Vizavi, peste vale, observăm nămaşul Fundoaia. Drumul nostru coteşte spre stânga şi intră în pădure.Un coborâş de circa 3 km ne scoate la Steaua, unde înnoptăm în cort sau la unul din cele două cantoane silvice.

            Aici se sfârşeşte creasta masivului Muntele Mare. În continuare vom pătrunde în Munţii Gilăului. Suntem într-o şa, la izvoarele văii Răcătăului. Spre dreapta-spate urcă un drum forestier ce trece în valea Someşului Rece, pe care coboară spre Gilău, dând o multitudine de ramificaţii. La dreapta începe şi drumul forestier ce însoţeşte Valea Răcătăului până la Dobruş. Spre stânga, şoseaua coboară în Bistra (23 km), în valea Arieşului, dând, după circa 200 m de la şa, o ramificaţie spre dreapta, ce duce în vasta reţea de drumuri ce uneşte puzderia de cătune moţeşti de pe versantul sudic al masivului.

            Noi începem urcuşul pe un drum de tractor, uşor de urmărit. Tot prin pădure ajungem într-o tăietură în culme şi, lăsând în dreapta vârful Costeasa, coborâm în poiana La Garduri. De La Garduri, unde întâlnim caracteristicile “colibe”, un drumeag coboară spre stânga, un altul se ramifică la dreapta pe valea Izvoru. Peste circa 250 m de mers, la capătul poienii, după ce am început urcuşul, lăsăm succesiv două drumuri ce intră la dreapta în pădure şi imediat părăsim drumul principal (ce o ia la stânga, tot pe curba de nivel, spre versantul arieşean) şi, urcând câteva zeci de metri, prindem un drum de care ce intră la dreapta în pădure.

            După aproape un kilometru ieşim într-o plantaţie tânără. Drumul devine înierbat şi destul de neclar. Urcăm într-o şa între Vf.Lămăşoaia (1578 m), în stânga, şi Toaderu (1602 m), în dreapta.  Aceste două vârfuri par gemene şi sunt uşor de recunoscut de la mari depărtări. Intersectăm perpendicular un drum mai bine conturat şi începem o coborâre lină pe o potecă înierbată, foarte slab vizibilă, spre nord-nordvest. (Alte două poteci merg spre înainte-dreapta la casele de sub vârful Toaderu, respectiv spre faţă-stânga).

            Curând vine din stânga un alt drum de care. Urcăm pe el, printre fâneţe îngrădite, ajungând la nişte izvoare, bun loc de popas. Urmează un coborâş prin pădure şi poiene, spre stânga, ce ne scoate, după circa un kilometru, într-o largă şa. Lăsăm câteva colibe în dreapta şi intrăm pe versantul sudic al muntelui Citera (1505 m), începând o lungă traversare, pe curba de nivel (Drumul mai bun coboară spre stânga), ce ofera o largă privelişte spre valea Arieşului.

            După circa doi kilometri întâlnim un drum foarte frecventat, ce urcă din stânga, din cătunul Pătruşeşti. Suntem în şaua Apa Cumpănită, unde întâlnim un fenomen foarte interesant: Pârâul, iniţial izvor al văii Arada, a fost captat de valea Broscaru, dar incomplet, astfel că el ajunge în şa şi se împarte, îndreptându-şi apele atât spre Arieş cât şi spre Someş. În şa există un punct de colectare a fructelor de pădure.Un drum de camion coboară spre dreapta pe valea Broscaru spre Guipu.

            Traseul continuă pe malul drept al pârâului. Peste apă încep mai multe drumuri de car ce urcă spre Vârful. Este unul din puţinii munţi din zonă cu pante pronunţate, cu aspect alpin, fapt pentru care a fost numit simplu Vârful. Intrăm în pădure şi, după circa 1 km de urcuş pe drumul adâncit de ape, ajungem la colibele Şesul Buzii. Lăsăm două ramificaţii spre dreapta-sus (ce urcă spre Vârful şi colibele Zănoagele) şi unul la stânga şi continuăm urcuşul oblic, prin păşune, pe o potecă înierbată, ajungând în şaua Petreasa, în apropierea căreia întâlnim din nou colibe.

            Spre Valea Arieşului se deschide o panoramă încântătoare: într-un uriaş amfiteatru se desfăşoară crângurile satului Horea (Arada)  - Dealul Lămăşoi, Teiu, Preluca, Baba, Pătruşeşti, Zânzeşti, Giurgiuţi, Buteşti, Petreasa, Trifeşti, Dârleşti, Mătişeşti...  Mai multe drumuri bine conturate urcă din stânga, din Giurgiuţi. Spre nord, un drum se îndreaptă prin pădure spre Şeştină, dând ulterior nenumărate ramificaţii spre Poiana Horea, Dobruş, Mărişel. La dreapta-spate, un alt drum urcă pe muntele Frânturile.

             Noi intrăm după o atentă orientare pe un drum îngrădit, ocolind pe curbă de nivel platul vârf Petreasa, ce rămâne în dreapta noastră. Începem un coborâş; la o ramificaţie ţinem dreapta şi, prin pădure, ajungem la un alt grup de colibe. Continuăm pe un drum înierbat. Într-o şa ţinem stânga şi ocolim primul vârf al Dealului Coachii (1415 m) şi întâlnim un drum bun ce vine din stânga, dinspre cătunul Petreasa. Ajungem într-o şa (unde se află o gospodărie şi de unde coboară un drum spre dreapta, spre PoianaHorea), apoi, după un scurt urcuş, ţinem tot stânga şi ocolim şi al doilea vârf al Dealului Coachii pe versantul dinspre valea Bulzu.

            În uşoară coborâre trecem pe la un izvor bun şi intrăm în pădure. Imediat străbatem poienile Oşorhei (într-una întâlnim o colibă) şi după un parcurs mai lung, urmărind atent marcajul pe drumul de altfel bine conturat, ajungem la nămaşul Stăuin. Aici intersectăm un drum ce vine din dreapta dela Poiana Horea şi coboară spre Mătişeşti. Urmează încă un kilometru de pădure, apoi poiana Ursoaia, şi, imediat, şaua cu acelaşi nume, în care intersectăm şoseaua Huedin - Beliş - Poiana Horea - Albac.

            Din şaua Ursoaia intrăm în masivul Bihor-Vlădeasa. Marcajul bandă roşie continuă pe un drum carosabil (accesibil doar vehiculelor de teren) în direcţia peşterii Gheţarul  de la Scărişoara, până la care mai sunt 12 km.

            Trecem pe lângă câteva case, apoi, la intrarea în pădure, lăsăm în stânga un drumn de tractor mai greu de observat, care coboară spre izvorul Aradei, la Dârnini, nume cu rezonanţă deosebită pentru speologi. După o succesiune de pâlcuri de pădure şi poieni ajungem în marea poiană Mărşoaia. Drumul, aici foarte pietros, urcă pe vârful Clujului (1399 m) şi ajunge la casele Zăpodie.

            De aici, de la Zăpodie, continuăm pe drum şi, după un kilometru, ajungem la o ramificaţie: Spre stânga coboară o şosea prin Cheile Ordâncuşii spre Gârda de Sus. Noi continuăm înainte, ajungând după 300 m la Rânjeşti, unde se ramifică spre dreapta traseul marcat cu bandă albastră , ce conduce prin Călineasa la Padiş. Mai departe trecem prin cătunele Stânişoara şi Ocoale, până la Gheţar. Aşezate pe un platou carstic, aceste cătune sunt printre cele mai pitoreşti aşezări din Apuseni. Casele moţilor nu au fundaţie: toate sunt în pantă, sprijinite la colţuri pe bolovani sau stive de butuci. Acoperişurile, de şindrilă (sau de paie, la grajduri), sunt foarte ţuguiate, reprezentând adesea 2/3 din înălţimea casei. Totul se construieşte exclusiv din lemn, deşi unele case ridicate în ultimii ani nu mai respectă integral stilul tradiţional.

            Ajungem la celebra peşteră Gheţarul de la Scărişoara, amenajată parţial pentru vizitare. În fundul unui larg aven, de 50 m adâncime, se află un imens bloc de gheaţă estimat la peste 50000 metri cubi. În adâncuri sunt şi două sectoare fără gheaţă, Rezervaţia Mare şi Rezervaţia Mică, cu regim de rezervaţie ştiinţifică. Bine îmbrăcaţi coborâm în spirală, pe scările metalice, observând flora de pe pereţii avenului, organizată în benzi circulare, corespunzătoare temperaturii, care la baza avenului este aproape de 0 grade Celsius. Este exact stratificaţia vegetaţiei pe un munte de peste 2500 de metri, dar în miniatură şi inversată! În peşteră se fac studii ştiinţifice de către Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" din Cluj-Napoca ( Este cel mai vechi institut speologic din lume!) După vizitarea Sălii Mari şi a "Bisericii" cu stalactitele, stalagmitele şi coloanele ei de gheaţă, ieşim din subteran, putându-ne continua drumul spre Gârda de Sus sau spre Padiş.