Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Pledoarie pentru Macin

Bookmark and Share

Pledoarie pentru Macin


 

 

Toata saptamana premergatoare celui de-al doilea week-end din februarie m-am gandit, am analizat unde pot aborda o tura mai acceptabila, cu innoptare la o cabana, un fel de preambul pentru iesirea de 3-4 zile programata in Retezat peste putin timp. La Cabana Piatra Mare Dl. Attila imi comunica faptul ca n-ai loc sa arunci un ac, la Postavaru la fel de plin, ca si Dihamul dealtfel. Ramasese Cabana Malaesti, de unde Dl. Adamuta imi da “unda verde” cand ii spun ca suntem doar 2 persoane pentru sambata seara, desi si aici aceeasi poveste cu numarul mare de turisti anuntati la sfarsit de saptamana. Elementul surpriza apare vineri pe la ora 21: 30 cand Max, care trebuia sa ajunga acasa la Tulcea ma suna sa-mi spuna ca si-a remediat defectiunile la masina si ca vaga intrebare (“Macin???”) aruncata de mine cu cateva zile in urma putea deveni un fapt concret in lumina noilor realizari de mecanica si a celebrului dicton latin: “Toba reparatum est!” Imi doream demult sa ajung prin Muntii Dobrogei, insa necunoscutul zonei si neglijenta – aplicabila si mie – specifica multori amatori de munte vis-à-vis de acest areal asa-zis muntos, considerat prea jos altitudinal ca sa merite efortul organizarii unei ture, au impietat cunoasterii arealului orogenic nord-dobrogean. Oportunitatea pusa in discutie de Max, de a ma debarca oriunde imi este mai convenabil abordarii acestui masiv, m-a mobilizat in a pune cap la cap toate informatiile relevante disponibile sau gasite pe internet cu privire la trasee in Macin, cazare, trenuri sau microbuze de intorcere, programul traversarilor cu bacul peste Dunare spre Braila s.a. Din colectia printata de mine a revistei electronice a lui Ica Giurgiu (Invitatie in Carpati) gasesc monografia Macinului in numarul din noiembrie 2005, iar in Muntii Carpati (nr. 11 – 1998) un articol la fel de interesant si folositor al lui Marian Anghel referitor la acesti munti. Cautand mai bine in randul materialelor scrise despre munte pe care le am in posesie ajung la volumul despre Macin publicat de Mihail Gabriel Albota in 1987, in colectia Muntii Nostri, aceasta serie de monografii montane complete care inca ghideaza multi dintre temerarii culmilor carpatice, desi unele dintre scrieri au si 35 de ani vechime.

Inarmat cu portofoliul scris pus cap la cap prind cateva ore de somn, iar la ora 06: 00 ma intalnesc cu Adina (ce ma va insoti in aceasta tura) si cu Max pentru a purcede spre Tinutul Dobrogei de Nord. Timp berechet pe drum de a asimila informatii esentiale despre acest masiv, mai mult ca sigur vom aborda urcarea dinspre comuna Greci, scopul fiind sa ajungem pe inserate in orasul ce poarta numele masivului, unde avem ca variante de cazare caminul Liceului “Gheorghe Murgoci” sau hotelul-pensiune “Turist”.

La ora 09: 00 suntem in Harsova, facem cumparaturile de rigoare si servim mic-dejunul, iar apoi patrundem in Dobrogea pe drumul care insoteste Bratul Macin al Dunarii (cunoscut si sub denumirea de “Dunarea Veche”) si urca spre orasul situat in nord-vestul acestei unitati montane. Drumul este fragmentat de numeroase opriri pentru a admira garlele si lacurile inghetate, riverane Bratului Macin, precum si inaltimile Podisului Casimcei si ale Babadagului, unitati de relief premergatoare masivului muntos spre care ne indreptam, dar cu altitudini apropiate acestuia. O curiozitate ignorata de multi dintre calatorii de pe aceste meleaguri este data de incadrarea Podisului Dobrogei in limitele zonei de stepa pontica, fapt ce favorizeaza dezvoltarea gramineelor, vegetatii ierboase, a caror sistem de reproducere se bazeaza pe adaptabilitatea la vantul puternic existent in zona, coroanele unora dintre aceste vegetatii fiind de tip umbrela permitand rostogolirea la distante foarte mari si diseminarea semintelor in locuri cat mai variate, pe campuri sau vai adapostite. Deci daca vedeti un astfel de ghemotoc “fugind” pe camp manat de vant sa stiti ca nimic nu este intamplator.

Revenind la altitudinile sensibil apropiate dintre zona de podis si muntii propriu-zisi, pe traseu inspre masiv esti indus in confuzie de solitudinea anumitor sectoare mai pronuntate din podis, dar si de dispararea inaltimilor periferice izolate ale Macinului care apar treptat in peisaj, avand de multe ori senzatia ca te apropii de destinatie, ca fiecare culme semeata aparuta la orizont este si cea pe care vei urca, insa de fiecare data realizezi ca mai este de mers pana la localitatea de destinatie de unde incepe ascensiunea.

Pe tot acest traseu strajuit de unitati de podis si munti insulari o atentie deosebita mi-a captat – in zona Pasului Priopcea (152 m) - impozanta uneia dintre aceste culmi secundare a Macinului, transversala fata de directia predominant nord vest – sud est a masivului. Lasata putin in urma in inaintarea noastra spre Greci, muchia impresioneaza prin profilul sau cu rupturi accentuate de altitudine pentru acest nivel la care ne raportam. Astfel, incepand de la Varful Priopcea(410 m) coborarea se face brusc spre pasul cu acelasi nume (152 m altit.), pentru a creste usor inaltimea inspre Varfurile Bujorul Bulgaresc(223 m) si Bujorul Romanesc(191 m), urmand o ruptura pana la sub 100 m inaltime, pentru ca apogeul sa fie din nou atins in Varful Iacobdeal(341 m) de unde coborarea incepe abrupt spre localitatea Turcoaia. Sub denumirea de Megina – Priopcea – Iacobdeal se regaseste a doua culme  secundara ca importanta a Macinului (dupa Pricopan), meritand o atentie deosebita din partea celor care au timp sa exploreze in amanunt aceste tinuturi.

Nu dupa mult timp de la Pasul Priopcea pornim pe deviatia 3km dreapta spre Greci, unde oprim in centrul comunei pentru a consulta un panou cu informatii si o harta amplasate de catre Administratia Parcului National Macin. Hotarat lucru un week-end nu este indeajuns pentru a vedea prea mult din aceste locuri, mai ales daca te afli la primul contact cu acest masiv, zapada este puternic cantonata in paduri, creasta principala are peste 32 km lungime, iar culmile secundare sau insulare necesita un efort si abordari separate. In aceasta ordine de idei – la care adaugam lipsa cortului – am concis ca o tura cat mai consistenta pe parcursul unei zile, cu abordare dinspre Greci si coborare spre nord-vest (orasul Macin, unde posibilitatile de cazare sunt mai extinse) este exact cat putem cere pe moment. Planul era sa ajungem pe varful cel mai semet din masiv (Tutuiatul - 467 m) si sa parcurgem treimea nordica a culmii principale pana la Dealul Imbulzita, zona de legatura cu Culmea Pricopanului, unde urma sa continuam traseul cat mai mult posibil in jumatatea cea mai semeata a ceea ce numim “Fagarasul Dobrogei”.

Ne despartim de Max si incepem traseul pe ulitele comunei Greci, ghidati de marcajul triunghi albastru proaspat refacut, pana ce depasim ultimele case ale localitatii si intalnim o fantana si 2 cladiri paraginite dincolo de care incepe un urcus lin pe care-l abordam cat mai hotarat cu gandul sa depasim repede puzderia de gunoaie abandonate de localnici in afara asezarii. Vremea se prezinta destul de schimbatoare, cu 2 plafoane de nori, unul stabil, la mare altitudine, celalalt la un nivel jos, de trecere, viteza si inconsistenta formatiunilor noroase amenintatoare facandu-ne sa ne ingrijoram in perspectiva urmatoarelor ore.

Drumul prinde treptat altitudine inaintand pe valea Morsu, intre versantii Varfului Tutuiatu (la dreapta) si ai Varfului Calcata (la stanga). Relieful marcat de aparitia granitului de dezagregare pe versantii acestui din urma varf frapeaza la prima vedere, dand senzatia ca te afli in desert, in zona hamadelor sahariene. In fata, pe vaile ce coboara din perimetrul Seii Tutuiatu copacii desfrunziti rasfirati pe versanti si peticele de zapada raspandite peste tot contrasteaza cu turmele de oi pornite la pascut, acestea fiind rupte parca din alt film, din alt anotimp. Odata cu altitudinea surmontata se “desface” si mai mult panorama spre zona dinspre care inaintam, adica spre vasta Depresiune Greci (in care este cantonata asezarea cu acelasi nume), spre Dealul Scolii(92 m), ultima culme a Pricopanului situata chiar in interiorul comunei Greci, dar si spre inaltimile Iacobdealului(341 m) dinspre localitatea Turcoaia.

image001

Depresiunea Greci si Dealul Scolii (92 m) vazute de pe Valea Morsu

Traseul ascendent castiga in consistenta si ne scoate in preajma unui izvor frumos amenajat si pavat, in partea din amonte a acestuia existand si un put de captare si inmagazinare a apei, pe care sunt trecute data consolidarii izvorului (9 mai 2009), precum si organizatiile care au contribuit la aceasta realizare. Nu dupa mult timp de la plecarea din preajma izvorului, la circa 1h 30 min de cand am parasit comuna Greci, ajungem in perimetrul Seii Tutuiatul, marcat de alt punct de captare a apei, numit “La Izvorul Italienilor” (dovada existentei mesterilor pietrari italieni pe aceste meleaguri in secolul al XIX-lea si prima jumatate a secolului XX). Zapada este in ambientul sau aici (ca si consistenta), o turma de capre si un pastor anima atmosfera, iar noi inaintam pe langa un gard de sarma ghimpata si la 15 min. departare de ultimul izvor atingem Varful Tutuiatul(467 m), cel mai inalt din Muntii Macinului. Panorama este impunatoare de pe acest varf in zile frumoase. Am zis in zile frumoase deoarece perspectivele meteorologice ingrijoratoare de mai devreme s-au adeverit chiar in preajma atingerii de catre noi a varfului, nebulozitatea crescand brusc, iar ninsoarea si vantul taios ce sufla dinspre nord-est ne-au limitat privelistea si timpul petrecut pe varf. Facem rapid niste poze in preajma bornei care marcheaza un punct geodezic, ne adapostim putin sub blocurile granitice care indica varful, studiem harta si pornim rapid la vale prin zapada spre Saua Tutuiatul, cautand un pic de adapost printre copacii care mai taiau din virulenta vantului si a ninsorii.

Din dreptul Izvorului Italienilor urcam putin valcelul pana la un punct de popas cu mese si bancute, iar de-aici urmeaza un drum epuizant prin padure, prin zapada apoasa, ghidati fiind de un marcaj sub forma a doua dungi rosii longitudinale pe copaci. Initial am crezut ca acesta este marcajul vechi de creasta (banda rosie), insa acesta din urma va aparea mai tarziu in calea noastra, in zona Vf. Capusa(433 m). Traseul pana la varful mentionat anterior urmeaza linia culmii prin padure fiind relativ usor de urmat data fiind si prezenta celor doua dungi rosii. Promontoriile granitice de pe Vf. Capusa ne ofera o priveliste pe deasupra silvostepei, spre zona Tutuiatului si a Piciorului Ghinaltu (care porneste dinspre cel mai inalt varf din acest masiv) si asupra Varfului Calcata, ocolit de noi prin padure pe partea estica a sa. Spre rasarit privirea ne este purtata peste culmea care desparte cumpana de ape a Luncavitei de cea a Taitei, pana spre Dealurile Niculitelului, intr-o atmosfera intunecata de plafonul jos de nori negri.

image002

Inspre Dealurile Niculitelului

Drumul nostru inainteaza printre stanci, in compania marcajului banda rosie, iar apoi pe culmea din ce in ce mai neteda strajuita de copaci, fara dificultati majore de orientare, cel putin pana (aproximativ) in zona Varfului Chiscura Chelului(313 m), unde banda rosie vireaza la dreapta, in coborare spre Luncavita, iar noi vom tine linia culmii cumva spre stanga (si nu inainte!) pentru a ajunge pe Dealul Imbulzita care face legatura cu Creasta Pricopanului. Au trecut aproape 2 ore de la plecarea de pe Vf. Tutuiatul (total 3h 30 min din Greci) si ne aflam intr-o poiana de unde admiram Culmea Pricopanului si indeaosebi jumatatea nord-vestica a acestuia, compacta si impunatoare dar cumva derutanta prin lipsa fragmentarii despre care citisem ca este liantul care aseamana aceasta culme cu cea a Fagarasului. Ulterior vom constata ca relieful accidentat este evidentiat in mare proportie pe versantul opus (vestic) al Pricopanului.

image003

Dealul Imbulzita si sectorul de culme compacta a Pricopanului

Directia de orientare fiind schitata vizual, hotaram sa abordam frontal coborarea  prin portiunea de padure care ne desparte de formatiunile deluroase intermediare dintre Culmea Macinului si Pricopan (indeosebi datorita lipsei marcajului banda albastra a carui aparitie in peisaj se lasa asteptata). Dupa inca 30 min. de coborare domoala pe versantul impadurit iesim pe un vast platou deluros, la sud de dealul Imbulzita, pe ceea ce se numeste Dealul lui Stanila. Decidem sa ocolim Dealul Imbulzita pe curba de nivel si incepem periplul spre poalele Vf. Sulucu Mare(370 m) din Pricopan, intr-o inaintare deosebit de anevoioasa, pe campuri pline de noroi sau din contra, cu zapada din belsug a carei consistenta apoasa ne da multe batai de cap.

In mijlocul acestui vast platou deluros facem o pauza de masa si savuram privelistea spre comuna Greci aflata la sud, dincolo de care strajuieste impunatoare Culmea Priopcea-Iacobdeal. La dreapta cum privim spre sud culmile mai domoale si despartite de inseuari adanci ale Pricopanului sudic pierd treptat din altitudine inspre aceeasi comuna. La stanga urmarim cu interes linia culmii parcursa de noi in Macin, dinspre Tutuiatu pana spre Dealul Imbulzita. Intre timp vremea s-a mai indreptat un pic astfel ca reusim sa ne bucuram de niscai raze de soare in aceasta zi schimbatoare de la jumatatea lui februarie.

Mai avem mult de mers si ne urnim din loc pentru a ajunge la baza sudica a primului varf important din jumatatea nord-vestica a Pricopanului (Sulucu Mare), varf care este si cel mai impunator din tot ansamblul acestei culmi secundare. Este ora 16: 35 cand incepem urcusul spre primele promontorii granitice precursoare Varfului Sulucu Mare, in lumina blanda a dupa-amiezii si sub auspiciile vremii care s-a mai intremat.

image004

Pe pantele Piciorului Sulucului

Daca pana acum traseul se caracteriza in mare parte prin mers domol, indeosebi prin padure, datele problemei se vor schimba radical pe aceasta culme secundara iar perspectivele vizuale ne vor impresiona nespus.

image005

“Fagarasul Dobrogei”

Curand iesim in partea superioara a Piciorului Sulucului, pe un tanc stancos la circa 15 min. departare de varf. Brusc realizez de unde vine similitudinea aceste culmi cu anumite sectoare din Fagaras, atunci cand apare in peisaj ansamblul jumatatii nord-vestice, compacte, a Pricopanului, respective abrupturile si muchiile sale vestice indreptate ca directie inspre orasul Macin. Raman siderat la vederea acestui relief fragmentat, accidentat, cu varfuri ascutite, cu vai si versanti abrupti din care se desprind grohotisurile granitice. Este de-a dreptul frapanta similitudinea cu multe din crestele fagarasene situate cu 2000 m mai sus altitudinal si la sute de kilometri departare de aceste meleaguri. Asadar, primul contact cu aceasta culme secundara a Macinului a oricarui montaniard obisnuit cu catenele carpatice il face sa exulte si in acelasi timp sa ramana descumpanit pentru o clipa in a putea intelege cum de exista atatea apropieri peisagistice cu Fagarasul sau alte masive mai cunoscute.

La ora 17: 15 ne aflam pe ultima panta a Sulucului Mare(370 m) si ne gandim ca daca am fi fost yoghini probabil aici ar fi fost locul perfect pentru atingerea Nirvanei. Ne gasim aproape de apusul soarelui, intr-o lumina superba care invaluie peisajul de jur imprejur, incat nici nu stii incotro sa te opresti cu privirea, sa admiri frumusetea naturii din aceste locuri. Inspre sud apar lasate in urma muchiile Macinului, culmile izolate ale Pricopanului dinspre Depresiunea Greci sau inaltimile Priopcea-Iacobdeal. Spre apus campuri imense inghetate din acelasi vast platou depresionar al Grecilor lucesc in lumina inserarii, iar dincolo de orasul Macin, apare Depresiunea Jijiei dar si Braila. In fata noastra, spre nord-vest, energia de relief a Pricopanului are valori deosebite. Spre nord-est culmile joase ale Macinului, dinspre Depresiunea Luncavitei desavarsesc panorama. Plafonul jos de nori care inainteaza dinspre est contrasteaza cu apusul linistit din directia opusa adaugand gravitate intregului instantaneu din pragul inserarii. Impresionati de peisaj inaintam foarte incet spre Vf. Sulucu Mic(316 m) si spre Vf. Piatra Raioasa, admirand si fotografiind succesiunea ultimelor raze ale soarelui si inaintarea norilor dinspre Dealurile Niculitelului sub auspiciile vantului care sufla cu putere.

image006

Admiratie

In frenezia contemplarii peisajului la amurg vom plati tribut timpului petrecut pe creasta la aceasta ora tarzie, intunericul punand stapanire pe Crestele Pricopanului foarte curand, pe fundalul formatiunilor noroase din care se porneste aceeasi ninsoare neplacuta infruntata cu cateva ore in urma. Este aproape ora 18: 00 iar noi ne gasim pe creasta intre Vf. Sulucu Mic si Piatra Raioasa intuind in lumina inserarii un drum care coboara pe unul dintre afluentii Vaii Serparu, spre ceea ce vedeam mai devreme ca fiind Manastirea Macin, la 2km est de orasul cu acelasi nume. Urmam acest drum bine blindati contra ninsorii intetite si cu frontalele la turatie maxima, insa constatam dupa o scurta coborare ca drumul se stablizeaza pe curba de nivel, sub versantii Pietrei Raioase, neavand de gand prea curand sa piarda din altitudine. Ba mai mult decat atat, la un moment dat drumul pare sa se termine brusc in ceea ce pare a fi o prabusire de blocuri granitice care bareaza inaintarea. Ulterior aveam sa realizez ca era foarte probabil sa ne gasim pe un drum urmat de utilajele de exploatare a granitului, desi nu inteleg legatura intre o cariera de granit care deobicei se afla la baza muntelui si aceasta zona de exploatare situate la peste 200 m altitudine.

Vom urma o coborare directa pe un versant abrupt, cu blocuri granitice instabile, foarte multe dintre ele in echilibru precar, moment in care fac legatura cu terminatia brusca a drumului anterior, cel mai probabil anumite utilaje urcand pe versant pentru a forta prabusirea granitului spre partea de jos a muntelui, mai accesibila buldozerelor si camioanelor.

Nu am timp sa ma gandesc prea mult la aceste aspecte data fiind dificultatea abordarii descendente, in conditii de intuneric, umezeala si abrupt. La un moment dat ne gasim intr-o situatie dificila cand la 30 metri sub drumul ce se termina brusc ne gasim deasupra unei caderi in abrupt pe o diferenta de nivel de 20-30 m. Intervine putina panica in aceasta conjunctura si escaladam cativa metri in directie opusa si lateral de aceasta prapastie pentru a ne apropia de firul unei vai pe care am evitat-o pe acelasi considerent al posibilelor praguri imposibil de surmontat. Cu oarece emotii reusim intr-un final sa-i dam de cap acestei coborari spontane pe intuneric, nu inainte de a ne infiora la un moment dat cand am observat pe versant, deasupra noastra niste lespezi de piatra imense care se puteau desprinde in orice moment. Atingem firul vaii intr-o zona plata, mai jos de abruptul mentionat anterior si rasuflam usurati dupa acest puseu de adrenalina pura. De fapt ar fi fost si culmea, daca tot vorbim de “Fagarasul” Dobrogei sa nu simtim si pe pielea noastra efectele unei neglijente dozari a timpului alocat retragerii din acest masiv. Aviz amatorilor care pot desconsidera aceste inaltimi ale Pricopanului, in care chiar nu e de joaca, anumite sectoare fiind greu accesibile si pot duce la situatii neplacute sau chiar accidente.

Ranjim putin privind spre zona urmata descendent si spre abruptul ametitor, si ne miram de “curatenia” platoului de la poalele acestui versant cu roca instabila, platou pe care – paradoxal – nu gasesti nici o urma de piatra. In fapt, punand cap la cap anumite aspecte (drumul pe curba de nivel terminat brusc intr-o zona cu granit prabusit, versantul plin de roca instabila, abruptul propice alunecarii granitului si lipsa oricarui bolovan de la baza versantului) realizam “acuratetea” cu care dispare granitul din acest masiv sub ochii binevoitori ai autoritatilor care chiar se implica activ in usurarea accesului societatilor de exploatare a rocii, spre “inima” acestui masiv, in detrimental ecosistemelor naturale existente aici. Un exemplu graitor de agresiune asupra mediului este dat de limita Parcului National Macin, care in Pricopan, legal, ar trebui fixata pe curba de nivel de 100 m. Prin demersuri numai de ei stiute, emisarii Agentiei pentru Protectia Mediului Tulcea au determinat autoritatile judetene sa mute limitele parcului pe curba de 200 m pentru a netezi accesul societatilor comerciale cu monopol in exploatarea granitului, cat mai adanc in Macin (mai multe detalii despre aceste nenorociri, aici:http://scacuncristina.blogspot.com/2009/12/un-paradis-profanat-rezervatia-naturala.html). Asa ca grabiti-va si bucurati-va de Macin cat mai puteti, dezastrele ecologice pandind la usa in aceasta zona intens agresata antropic. Ca o continuare a acestor constatari referitoare la impactul exploatarii la scara industriala a granitului, la nici 500 m pe drumul urmat in continuare de la baza versantului, apar o sumedenie de camioane parcate si un adapost de unde un sofer speriat de prezenta noastra in zona ne confirma asiduitatea cu care este exploatata roca magmatica aici.

Ne continuam drumul spre Macin, oras in care ajungem putin dupa ora 20: 00, la circa 9 ore de la plecarea din Greci. Inca o ora vom pribegi pe teritoriul aestei asezari urbane, in cautare de adapost, la caminul Liceului Gh. Murgoci paznicul spuandu-ne ca nu are acces la nici o cheie de la camere, intr-un final reusind sa ne cazam la hotelul-pensiune “Turist” (2 stele), dupa ce am negociat tariful telefonic cu patronul.

Nu recomand Macinul (de oras vorbesc) noaptea, mai ales in week-end, cu precadere daca ajungi in zona insotit de o fata, prezenta rara in aceasta asezare, in care privirile dubiosilor din baruri, cluburi de manele sau din masini vechi cu numere straine se indreapta “amenintator” spre tine, ca baiat, si “adulmecator” sprea ea, ca fata, iar daca mai arati si ca un OZN cu rucsac de munte in spate la orele tarzii  ale noptii, chiar poti sa afirmi ca-ti fortezi norocul slalomand prin aceasta “fauna” urbana.

image007

Creasta Pricopanului vazuta de pe drumul spre Smardan

Dupa o noapte petrecuta la aceasta pensiune, cu usa bine ferecata si acompaniati de zgomotele de manele de la barul din vecinatate, duminica la ora 11: 00 pornim pe jos pre Smardan, pe drumul riveran Bratului Macin bucurandu-ne de privelistea spre muntii din care am coborat cu o seara in urma. Dupa 3km prindem o ocazie pana la Smardan, de aici ne imbarcam pe bac si traversam la Braila, de unde avem o ultima imagine de ansamblu asupra Pricopanului inainte de a ne indrepta spre gara de unde vom lua acceleratul spre Bucuresti.

Nu ratati Macinul daca sunteti iubitori de munte si frumos, nu ratati contactul cu acest masiv care are in multe locuri aceleasi attribute cu crestele mult mai cunoscute ale Carpatilor, munti care nici nu erau plamaditi cand culmile dobrogene dominau orizonturile cu inaltimi de peste 3000 m. Singura diferenta intre cele doua lanturi muntoase ridicate in ere geologice diferite este ca in Macin urci brusc de la nivelul campiei la cel al culmii, insa pentru un montaniard adevarat diferentele reduse de altitudine nu ar trebui sa constituie un impediment in cunoasterea acestor munti macinati de vreme. Asa cum in Grampianii Scotiei altitudinile medii sunt de 1000 m si oamenii locurilor se mandresc cu Highlands-urile lor, in acelasi fel Muntii Macinului ar trebui sa inspire un respect si o mandrie deosebite autohtonilor iubitori de munte, atat prin infatisarea lor alpina pe alocuri, cat si prin vechimea acestora si impozanta pe care o aveau cu multe milioane de ani in urma.

Poate multi cunosc, insa si mai multi nu au auzit de descrierea facuta cu multi ani in urma de geograful Ion Conea cu referire la Macin si in special la Pricopan, cuvinte cu care inchei aceasta pledoarie pentru deosebitele locuri din Muntii Dobrogei de Nord: “Si pe masura ce privirea ni-l cuprinde tot mai de aproape, muntele apare cu fata tot mai sfaramata; la inceput se pare ca roiuri de pietre se desfac, din loc in loc, din trupul lui, tulburandu-i fata relativ linistita; dupa aceea, apropiindu-ne, vedem ca pietrele cresc mereu in marime, pana ce, de jos, din poale, marimea lor ajunge sa te inspaimante. Pricopanul e unul dintre muntii cei mai salbatici si mai vrednici de vazut din Romania. Drept aceea, chiar daca, cititorule, te vei fi suit pe toti muntii Europei, sa sui, neaparat, si pe Pricopanu. E unic in felul lui intre toti muntii tarii: o avalansa de uriase blocuri granitice cazute din cer si ingramadite unele peste altele” (Ion Conea, Plaiuri Carpatice, Editura Sport-Turism, 1984).

Autor: Nicolae Cristian Bădescu
Înscris de: Nicolae Cristian Bădescu
Vizualizări: 7073, Ultima actualizare: Joi, 17 Feb 2011



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii MACINULUI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Luncavita-Valea Fagilor-Varful Chiscura Chelului-Varful Capusa-Saua Tutuiatu-Vf. Moroianu-Saua Oancea-Satul Cerna

 

Comentariu
Crina Sarbu Crina Sarbu, Sâmbătă, 26 Feb 2011, 8:01

Multumim, o binevenita pledoarie, intr-adevar! Un articol foarte bine conceput din multe puncte de vedere, documentar si documentat, util, "la obiect".
Imi propusesem Macinul pentru splendoarea bujorilor binevestiti, dar se pare ca voi regandi si o tura de prospectare intai.
Asteptam in continuare RT-uri la fel de profesioniste si cu informatii utile (pentru a ne proteja sistemul nervos si de ce nu pe criza asta, bugetul;-) ).
Ture minunate in continuare si lumina buna!!!

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii