Dezvoltare durabilă în arii protejate : Ştiri
Dezvoltare durabilă în arii protejate - Vineri, 23 Iun 2006, 12:34, vizitată de 11502 ori
Dezvoltare durabilă în Cheile Cibului
“ Dezvoltarea durabilă a comunităţii din zona ariei protejate Cheile Cibului “este un proiect al Asociaţiei de Turism şi Ecologie Trascău Corp din Zlatna, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc, în cadrul programului Parteneriat pentru Mediu.
Proiectul asociaţiei din Zlatna (care are în custodie 7 rezervaţii naturale din Judeţul Alba), s-a desfăşurat în perioada 01.06.2005 –30.05.2006 şi a avut ca scop dezvoltarea durabilă a comunităţii din zona ariei protejate Cheile Cibului prin utilizare eficientă a resurselor naturale, promovarea turismului, a valorilor culturale tradiţionale, conservarea speciilor, habitatelor şi a peisajului.
Obiectivele proiectului, desfăşurat în colaborare cu Agenţia de Protecţia Mediului Alba, Direcţia Silvică Alba, Asociaţia de Turism Montan Cheile Cibului, Primăria Almaşu Mare, au fost:
1. Identificarea împreună cu membrii comunităţii a soluţiilor optime de exploatare a resurselor din cadrul ariei protejate Cheile Cibului
2. Implicarea membrilor comunităţii în elaborarea planului de management şi administrarea ariei protejate Cheile Cibului
3. Promovarea turistică a zonei Cheile Cibului.
4. Conservarea peisajului şi biodiversităţii din Cheile Cibului.
În cadrul proiectului au fost refăcute circa 30 km de trasee turistice în Munţii Metaliferi, au fost realizate întruniri publice cu membrii comunităţii şi membrii administraţiei publice locale pentru identificarea soluţiilor optime de exploatare a resurselor ariei protejate, au fost realizate şi împărţite 500 de pliante, au fost montate două panouri de informare în cele două intrări în rezervaţie. A fost de asemenea consolidat versantul unei foste cariere din Cheile Cibului, realizându-se terasarea pe 14 nivele şi plantarea a 400 de puieţi. Tot în cadrul proiectului a fost realizată o pagină web cu informaţii despre zonă şi rezervaţie care poate fi accesată la pagina: www.cheilecibului.trascaucorp.ro.
Apreciem ca un ecou al acestui proiect invitaţia Primăriei Comunei Almaşu Mare la o întrunire publică care s-a desfăşurat în data de 12 Iunie 2006 la Căminul Cultural Almaşu Mare, întrunire care a avut ca temă posibilităţile de dezvoltarea turistică a comunei, infrastructură turistică, agroturism. La întrunire au participat Viceprimarul comunei d-nul Marc Gheorghe, Secretarul Comunei d-nul Beca Iuliu, Preşedintele Asociaţiei de Turism Montan Cheile Cibului, d-nul Sabin Onc, sufletul Centrului de Informare Turistică şi unul dintre promotorii dezvoltării turistice în zonă, d-nul Emilian Achim, membrii ATE Trascău Corp şi membrii ai comunităţii.
Apreciem că eforturile noastre nu au rămas fără rezultat, şi sperăm într-o continuitate în acţiunile de promovare a acestei zone.
Puiulet Adrian Legături cu Ghidul Montan:
Ştirile sunt preluate ca atare de la sursele menţionate. Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.
|